22 martie 2024, 20:12

NOX, un nou miniserial Canal+

O nouă mini serie incitantă îți face o invitație care își dă fiori pe șira spinării, prin catacombele Parisului.

Noua mini-serie NOX, producție Canal+ Création Originale va fi difuzată, începând din 4 noiembrie, câte două episoade în premieră în zilele de luni și joi de la ora 21:30.

 

Dispariția

Când fiica ei Julie Susini (Maïwenn, Premiului Juriului la Festivalul de la Cannes pentru Polisse. Îngerii păzitori) dispare în tunelurile subterane din Catacombele pariziene fără să lase urme, mame ei Catherine Suzini (Nathalie Baye, Catch Me if You Can, It’s Only the End of the World, Laurence Anyways)  este convinsă că numai ea o poate găsi. Fostă polițistă, acum pensionară și aflată în derivă, va trebui să se hotărască să facă echipă cu Raphaël Berger (Malik Zidi, câștigător al unui premiu César – Cel mai promițător actor pentru rolul din filmul Les amitiés maléfiques), polițistul partener al fiicei sale. Amândoi sunt mânați de regrete, Catherine pentru că nu a arătat niciodată prea multă căldură sufletească fiicei sale, iar Raphaël pentru că nu și-a protejat mai bine partenera.

Catacombele Parisului

Împreună, ei vor părăsi suprafața și se vor afunda în adâncurile Parisului pentru că toate semnele indică că Julie s-a pierdut în subteran – și aceasta este o problemă, deoarece sub Paris nu există un sistem obișnuit de canalizare și subsoluri. Sub străzi și metrouri se află Catacombele, un sistem de peste 300 de kilometri de tuneluri, morminte și caverne datând de secole.

Trafic de persoane

Catherine și Raphaël descoperă o organizație care face trafic de persoane – numită NOX – și care scoate la licitație pe darknet, cu complicitatea unor polițiști corupți, dreptul asupra vieții unor persoane, imigranți sau persoane fără adăpost. NOX folosește tunelurile de sub străzile Parisului ca locuri perfecte de desfășurare a activității sale criminale. Catacombele, un cadru tulburător, dar și de o frumusețe terifiantă, sunt adevărata vedetă a acestui serial.

Pe măsură ce sondează mai adânc, producția de 6 episoade lansată în 2018 devine o radiografie a unei societăți tot mai întunecate, în care polițiștii sunt uciși, instituțiile nu acționează mereu în interesul celor aflați la nevoie, iar strigătele lor de ajutor nu primesc niciun răspuns.

Primul episod al serialului NOX vine din 4 noiembrie (Focus Sat TV, ora 21.30, câte două episoade).

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol