19 aprilie 2024, 20:12

Nu uita să-ți iei umbrela pentru vremea din următoarea perioadă. În Capitală se anunță averse

Vremea în Capitală, în următoarele trei zile, se anunță una închisă, cu cer mai mult noros şi precipitaţii sub formă de averse, prognozează meteorologii.

Comunicatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), arată că, în intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 9 octombrie, ora 10:00, în Bucureşti cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi sub formă de averse şi vor fi posibile şi descărcările electrice. Se pot cumula între 15 și 25 l/mp.

Totodată, vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări (40-50 km/h), îndeosebi în prima parte a intervalului. Temperatura maximă de joi, 8 octombrie, se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 15-16 grade în noaptea de miercuri/joi și de 12-14 grade în noaptea de joi/vineri.

ANM a emis, miercuri, noi atenţionări Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează zone din 25 de judeţe, până vineri dimineaţa, anume, în intervalul 7 octombrie, ora 20:00 – 9 octombrie, ora 10:00, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, în judeţele: Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Brăila, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice.

Sursa foto: portugalinews.eu


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol