18 aprilie 2024, 21:36

Nu v-ați săturat de veștile proaste? Iată încă una! O variantă de Covid mai periculoasă decât Omicron va lovi în următorii doi ani

Sir Chris Witty, medic-șef al Regatului Unit („chief medical officer”) a făcut această declarație într-o conferință pe teme de sănătate publică la împlinirea a doi ani de la declanșarea carantinei, adăugând că nu este exclusă instituirea de noi restricții.

Noi surprize

El a spus că „mai avem cale lungă de făcut” din cauză că virusul – care acum provoacă un risc de deces comparabil cu gripa – va produce „noi surprize” și va fi cu noi „tot restul vieții”.

Provocările variantei actuale „nu sunt de fel banale”, iar apariția unui germen mai periculos va „modifica semnificativ balanța riscului”. Dar alți experți au insistat în mod repetat că cele mai negre zile ale pandemiei sunt de domeniul trecutului, iar virusul va evolua în timp spre un patogen al răcelii.

Sir Chris Witty a punctat că pericolul este controlat mai bine prin rata mare de imunizare și îmbunătățirea asistenței medicale de specialitate. „A existat o anumită reducere în timp a riscului adus de Covid. Dar există încă un risc semnificativ” a adăugat el, scrie Daily Mail.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol