20 aprilie 2024, 7:21

O aeronavă Tarom, scena unei simulări de atac terorist

La bordul unei aeronave Tarom a avut loc o simulare de atac terorist, prin intervenția unor ofițeri antitero sub acoperire – ”șoimii aerului”.

Intervenția a început în urma unei alerte venite de la turnul de control, că unul dintre pasageri s-a îmbarcat cu un rucsac pe care nu îl avea asupra sa la sosirea în aeroport. Ulterior, doi bărbați au reacționat, declanșând un atac cu obiecte ascuțite, conform Hotnews.ro.

A urmat o serie de confruntări, în urma cărora trei atacatori au fost uciși de către ofițerii antitero care purtau asupra lor arme de foc, iar ceilalți trei au fost răniți.

Urmăriți clipul AICI

 

„În data de 28.08.2018, Serviciul Român de Informaţii împreună cu structuri din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT) au participat la un exerciţiu de testare a capacităţii de răspuns la o situaţie de criză teroristă, apărută la bordul unei aeronave aflate în zbor.

Simularea a avut loc la bordul unei aeronave TAROM care a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti.

Scenariile puse în practică au acoperit mai multe moduri de materializare ale unui atac terorist care poate pune în pericol atât integritatea aeronavei cât și pasagerii aflați la bord.

În egală măsură, exercițiul a testat capacitatea de reacție a însoțitorilor înarmați de la bordul aeronavelor precum și coordonarea acestora cu echipele de intervenție aflate la sol.

Sub conducerea tehnică a SRI, în calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, au participat la exercițiu instituţii cu responsabilități în asigurarea securității aviatice (Inspectoratul de Jandarmi Judeţean llfov, IGPR/ Direcţia de Poliţie Transporturi/ Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti/ Serviciul de Poliţie Transporturi Aeriene Henri Coandă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, IGSU, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti – llfov, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti și DIICOT), ROMATSA şi TAROM.

Exerciţiul a avut ca obiectiv evaluarea procedurilor specifice gestionării unor situații de criză şi consolidarea reflexelor de cooperare în interiorul SNPCT, precum și verificarea timpilor de reacție într-o situație de criză.

Activitățile curente de pe Aeroportul Henri Coandă nu au fost afectate”, se arată în comunicatul de presă emis de Serviciul Romîn de Informații.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol