23 iulie 2024, 7:52

O copie digitală a Terrei, lansată de UE pentru combaterea schimbărilor climatice

O copie digitală a Terrei a fost lansată de Uniunea Europeană, luni, 9 iunie, ca parte a eforturilor de combatere a schimbărilor climatice. „Geamănul digital” al Pământului a fost conceput pentru a simula și a monitoriza riscurile de mediu, precum și pentru a găsi soluții referitoare la atenuarea încălzirii globale.

Copia digitală a Terrei se numește „Destination Earth” și este un proiect iniţiat de Comisia Europeană ce permite monitorizarea, simularea şi predicţia climei şi a altor fenomene naturale cu ajutorul unei „cantităţi de date fără precedent”, potrivit site-ului acestei iniţiative.

Ceremonia de inaugurare a acestui model numit „Destination Earth” a fost organizată în oraşul Kajaani din centrul Finlandei, potrivit Agerpres.

„Un ChatGPT pentru sistemul terestru”

Potrivit Comisarului European pentru Concurenţă, Margrethe Vestager, acest instrument poate fi comparat cu „un ChatGPT pentru sistemul terestru” şi reprezintă „unul dintre cele mai avansate exemple ale modului în care tehnologia poate să ne ajute în lupta împotriva schimbărilor climatice”.

Margrethe Vestager a precizat că datele şi „instrumentele de previziune” se vor afla „la îndemâna unui număr foarte mare de persoane”. Noul instrument digital le va permite primarilor să ia măsurile adecvate pentru ca oraşele lor să poată face faţă unor evenimente climatice extreme.

Acest model combină tehnologia digitală şi ştiinţa climei cu o conexiune la internet de mare viteză şi cu inteligenţa artificială, alimentată de supercomputere precum LUMI, situat în Kajaani.

Directoarea generală a Centrului european pentru previziuni meteorologice pe termen mediu, Florence Rabier, a declarat că acesta este un „punct de cotitură”, pentru că acest sistem îi va permite oricărei persoane să pună întrebări despre schimbările climatice.

„Adresaţi o întrebare şi Destination Earth poate apoi să vă prezinte scenarii pe măsură (…) pentru a răspunde la întrebarea pe care o puneţi (…) cu o acurateţe fără precedent”, a adăugat ea.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol