9 decembrie 2024, 5:47

O cronologie a intervenției de la Crevedia, prezentată de Raed Arafat. Și o precizare despre o minciună

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a susținut duminică o conferință de presă în care a derulat filmul cronologic al intervenției din seara zilei de 26 august, de la Crevedia, explicând deciziile luate de comandantul intervenției. Șeful DSU a scos în evidență faptul că pompierii s-au confruntat cu lipsa de apă. Hidranții sau hidrantul din zonă nu funcționa, iar forțele de intervenție au fost nevoite să trimită mașini la încărcare pentru a răci permanente cisternele și pentru a împierdica explozia acestora. Da, o realitate cu care pompierii se confruntă frecvent, dar pentru corectarea căreia nu se face, iată, nimic.

Dispozitivul a fost unul defensiv, pompierii încercând să protejeze populația și forțele de intervenție. “Nu avem pompieri morți, iar informațiile pe care le avem până acum arată că cei răniți se vor întoarce acasă”, a arătat șeful DSU. El a acuzat o dezinformare permanentă prin televiziuni, în privința modului în care s-a acționat și a echipamentelor din dotarea pompierilor. “Dacă colegii noștri nu intrau și nu răceau cisternele, înainte de aducerea roboților, dacă populația nu era evacuată, probabil că am fi avut mult mai multe explozii și mai multe victime”.

Sinteza declarațiilor șefului Departamentului pentru Situații de Urgență:

  • Obiectivul de la Crevedia a fost autorizat în octombrie 2011, ca sistem de alimentare GPL la autovehicule, cu capacitate de 4.000 de litri. În iulie 2020, în urma primirii unei sesizări, ISU Dâmbovița a efectuat un control, iar apoi a retras autorizația de funcționare a stației, pentru că a descoperit utilizarea unei pompe neomologate. Au fost înștiințate IPJ, Consiliul Județean, IGSU și primăria Crevedia. În 28 septembrie 2020, la două luni de zile, a fost executat un nou control, fiind depistat că obiectivul tot funcționează. Se aplică o amendă de 30.000 de lei și se constată o cisternă neomologată. La al doilea control, 40 de mii de lei amendă. S-a decis închiderea punctului de lucru. În 13.10.2020, operatorul economic notifică ISU Dâmbovița că punctul de lucru din Crevedia a fost închis. Aici, rolul ISU, pentru tipul de activitate, s-a finalizat din punctul de vedere al legii. Din păcate, această MINCIUNĂ (căci, în realitate, s-a dovedit minciună, punctul de lucru funcționând în continuare și activitatea acolo fiind frenetică, inclusiv într-o zi de weekend – n.r) se află la originea tragediei de la Crevedia.
  • La intervenție, în data de 26 august 2023, ora 18:48, ISU Dâmbovița a fost anunțat prin 112 că în Crevedia a fost un incendiu urmat de explozie la o locuință. Anunțarea evenimentului a fost făcut de cetățenii din apropiere, iar ulterior au fost primite mai multe apeluri. ISU Dâmbovița a fost anunțat inițial despre producerea exploziei la o casă urmată de incendiu în Crevedia. La nivelul dispeceratului Dâmbovița, a fost alertată garda de intervenție Cornești. A fost anunțat dispeceratul ISU B-If, având un punct mai aproape de Crevedia decât Dâmbovița, la Buftea. Se trimit încă 4 autospeciale, o mașină de descarcerare, cinci ambulanțe și o ambulanță SMURD plus un elicopter SMURD. Se suplimentează cu încă două autospeciale de stingere.
  • ”Vreau să subliniez, la fața locului, hidrantul, cel puțin unul, era fără presiune, iar alimentarea cu apă se făcea prin navetă, adică mașinile plecau să alimenteze apoi se întorceau. Este o problemă cu care ne confruntăm permanent, găsirea hidranților și folosirea acestora”, a spus Raed Arafat.
  • La 19.06 ajunge la locul intervenției detașamentul Buftea. Apelul a fost la 18:48. Șeful turei de serviciu de la Buftea raportează că incendiu se manifestă violent la un imobil și observă o cisternă incendiată. Începe evacuarea populației. Bineînțeles, mai erau și alte cisterne.
  • La 19.10 ajung și echipajele de pompieri de la ISU Dâmbovița. După recunoașterea pe partea cealaltă, zona era efectiv tăiată în două de incendiu și pompierii nu se puteau deplasa între cele două zone, de aceea vorbim de două zone de intervenție. După recunoașterea șefului de tură, se constată că incendiul se manifestă la o cisternă GPL cu posibilitatea extinderii la casele din apropiere și la cisternele de pe DN1 A, diferite de cele din interior, care nu se puteau observa și nu existau persoane de legătură care să discute cu pompierii despre ce este exact acolo.
  • Primele măsuri luate au fost evacuarea persoanelor din împrejurimi, căutarea slavarea și evacuarea victimelor de după prima explozie, realizarea dispozitivului de răcire a cisternelor din exterior, realizarea dispozitivelor de stingere a construcțiilor incendiate.
  • Echipajele de la fața locului au identificat 8 victime ca urmare a producerii primului eveniment. Una dintre aceste persoane a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarată decedată la spital. Asta este de la prima situație.
  • Pentru a răspunde solicitărilor de sprijin, au fost mobilizate echipe suplimentare de la ISU Dâmbovița și București. Având în vedere că în eveniment erau implicate mai multe cisterne, fără a cunoaște cantitatea, s-a acționat pentru dispersarea gazului din zonă și răcirea permanentă pentru a compensa căldura și a reduce temperatura sistemelor.
  • La 19:32 a fost emis mesaj RO-Alert. La nivelul județului Dâmbovița a fost activat planul roșu la 19:39, dar acțiunile specifice începuseră deja. Concomitent cu acțiunile specifice, a continuat acțiunea de evacuare a populației, iar la final au fost evacuate persoanele de pe o suprafață de 50 de mii de metri pătrați.
  • Scopul nu era stingerea incendiului de la cisternă, ci răcirea și oprirea răspândirii. Aici, abordarea era una defensivă. Asta e decizia care o iau pompierii la fața locului. Dispozitivul nu putea fi unul ofensiv, ci unul defensiv.
  • La 20:01șeful ISUBIF ajunge și preia comanda în sud, validează măsurile stabilite anterior și dispune continuarea evacuării populației, protecția personalului propriu, una din măsuri fiind trimiterea roboților.
  • La 20.04 ajunge șeful DSU, bineînțeles n-aveam decât să validez măsurile luate de dânșii. Trebuie să explic comentariilor privind cine a dat comenzile. Conducerea intervenției, partea tehnică, este condusă de pompieri și executată de pompieri. Eu când am ajuns acolo ca și comandant al acțiunii deja trecuse o oră de la debutul intervenției, dispozitivul era stabilit, toate aspectele intervenției erau stabilite de pompieri. ”Foarte mulți pompieri lucrau pentru răcirea cisternelor, astfel că s-a dispus intervenția roboților. Dacă nu ar fi intervenit roboții, puteam avea chiar decese în rândul colegilor pompieri. S-a dispus cât mai urgent intervenția acestora. Ce am făcut era să grăbesc intervenția roboților pentru a retrage pompierii de acolo. Comandantul intervenției, conform legii, asigură în teren conducerea autorităților care intervin. Dispozitivele de intervenție pot fi completate, modificate, prin introducere de noi elemente de dispozitiv. Din nou, comandantul poate să adapteze intervenția”, a explicat Arafat.
  • Roboții au preluat rolul pompierilor. La 20:46 s-a dispus trimiterea de la ISU Prahova a încă trei mașini. Asta este înainte de a doua explozie.
  • La 20:57, în timpul intervenției de răcire prin roboți și de la distanță de pompieri, are loc a doua explozie. Se dispun atunci: retragerea personalului până la evaluarea situației, suplimentarea de forțe și mijloace, transportul victimelor, organizarea schimbului de efective.
  • La ora 21, la nivelul IGSU s-a construit o celulă de criză sub monitorizarea domnului Predoiu, ministrul de Interne.
  • Începând cu data de 27 august, ora 5, resursele au fost retrase gradual, au rămas doar forțele de răcire a cisternelor neexplodate, fiind identificate scurgeri cu un potențial crescut de risc.
  • În urma evenimentului au fost transportate la spital 50 de persone. Din rândul civililor opt, toate rezultate de la prima explozie. Există o explicație de la colegi privind prezența unui zid de beton pe partea colegilor de la Dâmbovița, care a atenuat impactul exploziei. O persoană civilă a decedat la spital, iar în total au fost două persoane decedate. Ulterior s-au mai prezentat 8 persoane cu leziuni minore la spital. La acest moment, mai rămân internați 12 pompieri în România și opt în străinătate. Dintre cei de afară, ne așteptăm ca primul să fie externat chiar săptămâna asta. Situația este sub control în cazul celorlalte victime. La Milano este o persoane încă în stare gravă. Ni s-au oferit 52 de locuri din partea a nouă state membre, după ce am activat Mecanismul European de Protecție Civilă. Ni s-a solicitat să transferăm 12 pacienți în cinci state membre. A doua zi după ce mi s-a confirmat că nu mai sunt alții de transferat, am închis cererea de urgență.
  • Au plecat doi pompieri în Belgia, la ora 3.30 dimineață, în Italia doi pacienți civili, în Austria 3 pacienți, în Germania doi și în Norvegia unul.
  • Ca urmare a unor informații conform cărora în străinătate ar fi fost trimiși doar pacienți în stare bună, pot să transmit că acest lucru nu este confirmat. Pacienții care au plecat aveau răni grave. Aici medicii noștri au ales cine sunt pacienții care au plecat în afară, spre deosebire de situația de la Colectiv.
  • Ca impact, au fost distruse de incendiu și de explozie 10 imobile, au fost afectate 75 de imobile, care au suferit de la un singur geam spart, până la efecte mai serioase care afectează 10% – 20% din locuință.
  • Pagubele înregistrate la nivelul structurilor de intervenție – 11 autospeciale de stingere deteriorate, autospeciala de intervenție deteriorată, un robot de intervenția deteriorat din cele 3.
  • În privința nivelului de echipare al pompierilor. Asta a fost una dintre discuțiile insistente că pompierii nu sunt echipați. În ultimii 6 ni, la nivelul IGSU au fost achiziționate 120 de mii de articole și echipamente de protecție, toate acestea respectă standardele românești sau europene. Din 2017 au fost achiziționate peste 24 de mii de căști, au categoria 3 de risc și sunt certificate la nivelul UE. Casca, chiar dacă se deteriorează în exterior, este făcută să protejeze. Important este ca pompierul care poartă casca să nu pățească nimic, chiar dacă casca se deteriorează la exterior. Până acum, la nivelul scalpului nu avem pompieri arși. Cizmele sau bocancii sunt speciale pentru intervenție la incendiu, la fel și mănușile și costumul. Pe spate pompierii au un cilindru de aer comprimat, durata acestuia de funcționare este de 20 – 25 de minute. Au fost colegi care au avut arsuri la mâini, dar aceia nu purtau mănușile. Nu e o critică. Poate că nu s-au gândit că așa ceva se poate întâmpla, dar nu e vorba de lipsa de dotare. Este posibil ca unii pompieri, care au fost arși, să fi avut astfel de echipamente de instrucție, dar acest lucru va fi confirmat. Avem în total 31 de mii costume de protecție, 24 de mii de căști, 31 de mii de mănuși, cizme 22 de mii, centuri de siguranță 7.517 și echipamente de protecție anticalorică 494.
  • Nu spun că a fost totul perfect, dar nicio situație nu este la fel ca cealaltă. Roboții pot fi manevrați de la 600 de metri, dar sunt niște condiții – vizibilitatea, obstacolele.
  • De ce nu s-au folosit tunurile de refulare? Distanța, tunurile funcționează pe o distanță de 60 de metri. Într-un minut, acest tun golește o mașină, în lipsa de apă, dacă tu golești mașina în două minute, trebuie să aștepți altă mașină, cum am spus hidranții nu aveau presiune și nu puteau acoperi acest lucru. Dacă foloseau tunurile, colegii ar fi rămas fără apă pentru răcire.
  • ”Despre decizii se va face o chestie și mai detaliată. Rugămintea mea pentru populație este să aibă încredere. Da, toate regulile spun că prima dată îți protejezi personalul de intervenție, dar risc zero nu există. Dacă pompierii stăteau la 200, 300 de metri și nu răceau cisternele până au intrat roboții, probabil explozia era și mai mare și implica și mai multe cisterne.”,  a mai explicat Raed Arafat.

Două explozii au avut loc în localitatea Crevedia din județul Dâmbovița, în urmă cu o săptămână, la o stație GPL care funcționa ilegal încă din 2020. Prima deflagrație s-a produs în timp ce angajații transferau gazul din cisterne în incinta stației, moment în care sub cisternă a apărut o sursă de foc, posibil o țigară.

După sosirea autorităților a avut loc și a doua explozie, la aproximativ o oră de la prima. În total, în urma exploziilor de la Crevedia, au rezultat 56 de răniți și trei persoane decedate. Au fost răniți 39 de pompieri, doi jandarmi şi doi poliţişti.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol