30 aprilie 2024, 23:24

O discuție serioasă despre umor. Cum s-a schimbat umorul românesc în ultimii 30 de ani?

Umoriştii Toni Grecu, Dan Badea, Ioana State şi Marius Florea Vizante sunt invitaţii lui Bogdan Muzgoci în ediţia din 6 decembrie a emisiunii. „Punctul critic” se vede la TVR 1 de luni până joi, de la ora 18.00.

Invitați

Pe 6 decembrie, Moş Nicolae intră în casele românilor cu veselie. Iar telespectatorilor TVR 1 le aduce în dar o ediţie specială a emisiunii „Punctul critic”, ce îi va purta prin lumea umorului românesc, din trecutul recent și până în prezent. Cum s-a schimbat umorul românesc în ultimii 30 de ani? Este întrebarea de la care moderatorul Bogdan Muzgoci porneşte dicuţia cu invitaţii săi, aleşi unul şi unul: Toni Grecu, Dan Badea, Ioana State, Marius Florea Vizante. „Punctul critic” se vede miercuri, 6 decembrie, de la ora 18.00, la TVR 1.

 

De la șopârle, la divertismentul online

„De la anecdotele din vremea comunistă, spuse în soaptă, pe la colțuri, până la explozia de comedie online și meme-uri, drumul umorului în România a fost  – ca orice drum românesc autentic – plin de hârtoape și semne de circulație contradictorii. Cine ar fi crezut că bancurile cu Ceaușescu sau cele cu Bulă vor evolua într-o lume a spectacolelor de stand-up și a comediei instantaneu accesibile pe telefonul mobil? Televiziunea Română are rolul său esențial în această istorie, pentru că a fost una dintre primele și cele mai vizibile scene pentru umorul neaoș de calitate. Marile texte umoristice și marii actori de comedie din România și-au găsit și își păstrează un loc de onoare în programele sale”, ne introduce Bogdan Muzgoci în episodul de miercuri al emisiunii.

80% dintre români au acces astăzi la conținut de divertisment online, iar comedianții lor preferați au devenit adevărate celebrități. De la stand-up în cafenele mici la concerte de comedie sold-out, asistăm la o explozie a talentelor umoristice românești.

Cum s-a schimbat umorul românesc în ultimii 30 de ani?

Cum s-a schimbat umorul românesc în ultimele trei decenii? Ce a însemnat comedia pentru români în tot acest timp? Cum arată umorul românesc azi, cu bunele și cu mai puțin bunele lui? Ce lucruri ne vor face să râdem mâine? O ediție specială, în care vom explora schimbările uluitoare care au transformat umorul românesc în ultimii 30 de ani. Urmărim „Punctul critic” miercuri, 6 decembrie, de la ora 18.00, la TVR 1.

 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol