20 aprilie 2024, 16:34

O farfurie, o lingură și un singur pat – camera împăcării pentru cei ce vor să divorțeze

Satul Biertan – în graiul local Ghiertan – este localizat în județul Sibiu și face parte dintre primele așezări germane de sași din Ardeal, care își păstrează aerul desprins din povești. Localitatea a fost atestată pentru prima oară în anul 1283, iar ca cetate în 1397. Se spune că de 300 ani în satul Biertan nu a existat decât două divorțuri. Astfel, cuplurile care voiau să-și separe drumurile erau izolați într-o cameră special amenajată: în camera divorțului.

Sursă imagine: destinatii.eu

Pitorescul Biertan, una dintre cele şapte aşezări germane de saşi, care este inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, a îngheţat în timp. Căruţele trase de cai fac parte din viaţa cotidiană, iar localnicii se adună să-şi vândă mărfurile în piaţa pietruită din sat. În inima satului este o biserică fortificată de secol XV înconjurată de dealuri„, transmit cei de la BBC citați de News.ro.

Sursă imagine: wikimedia.org

Sătucul se mândrește cu o biserică fortificată aflată pe un deal în mijlocul comunei, în centrul văilor cu margini acoperite de culturi de viță-de-vie, porumb și păduri. Complexul ecleziastic și de apărare a fost construit în secolele XV-XVI, în stilul goticului târziu, fiind ultima biserică de acest tip din Transilvania. 

De asemenea, ușa bisericii este una specială prin închizătoarea pe care o are. A fost realizată de Johannes Reichmuth din Sighişoara, în 1515. Uşa are 19 încuietori, iar pentru a acţiona sistemul se utiliza o cheie pentru 4 încuietori și o manivelă pentru celelalte 15. Când erau acționate, toate aceste mecanisme pătrundeau în niște suporți metalici prinși în zid. Acest sistem ingenios a fost premiat în 1910 la Expoziţia Mondială de la Paris, relatează Hailabord.ro.

Sursă imagine: calatoriileioanei.ro

Fortăreața înaltă a fost construită pentru a-i proteja pe sași de invazii, având ziduri duble de apărare sau porți de acces greu de trecut prin ele. De departe, cea mai interesantă poveste a acestei biserici este cea a camerei divorțului.

Camera divorțului

Numită și temniță matrimonială, acestă cameră era locul prin care soții își rezolvau problemele de cuplu. Aici, erau închiși cam două săptămâni cei cu gânduri de despărțire, cărora li se dădea doar o singură farfurie, o furculiță și o lingură, o singură cană și un singur pat.

Sursă imagine: calatoriileioanei.ro

Dar dincolo de a împărți patul și mâncarea, cele două săptămâni erau pentru a reînvăța să coabiteze, să își vorbească și, în cele din urmă, să se înteleagă sau să se despartă.

Rezultatele au fost destul de bune, căci tot poveștile spun că în toată perioada folosirii acestei metode a izolării cuplurilor în camera divorțului, au fost înregistrate doar două separări oficiale.

[Sursă imagine cover: turdaturistica.ro]


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol