3 mai 2024, 3:23

O întrebare pe zi. Cu cât s-a scumpit pizza?

Dacă nu puteai să adormi din cauza asta, noi avem răspunsul, deși e posibil ca statisticile să nu rezoneze cu ce se întâmplă la tine prin buzunare.

O pizza cumpărată în magazinele din Uniunea Europeană a costat mai mult cu 5,9% în luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, conform datelor publicate de Eurostat cu ocazia Zilei Internaţionale a Pizzei.

Unde s-a scumpit cel mai mult?

În rândul statelor membre, cele mai mare creşteri anuale de preţuri la pizza s-au înregistrat în Ungaria (13,4%), Luxemburg (11,3%) şi Letonia (10,6%). La polul opus se situează Ţările de Jos, unde preţurile la pizza au scăzut cu 0,9%, în timp ce creşteri modeste de preţuri au fost înregistrate în Danemarca (0,6%) şi Belgia (1%).

În cazul României, preţurile la pizza erau mai mari cu 6,5% în luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, după un avans de 15,9% înregistrat în perioada cuprinsă între luna decembrie 2021 şi luna decembrie 2022.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol