15 mai 2024, 22:34

O nouă alertă de măști neconforme a României, validată de autoritățile europene

Sistemul european de alertă rapidă pentru protecţia consumatorului (RAPEX) a validat notificarea transmisă de România privind existenţa în comerţ a unui tip de măşti neconforme, se menţionează într-un comunicat remis vineri de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Notificarea transmisă de România atrage atenţia că măştile de protecţie marca Simbio, produse în China, ar putea prezenta riscuri pentru sănătate.

„Produsul poartă marcajul CE, dar nu este certificat ca echipament de protecţie de către un organism relevant. În consecinţă, este posibil ca produsul să nu îndeplinească cerinţele de sănătate şi siguranţă şi, prin urmare, să nu fie protejat în mod corespunzător dacă nu este combinat cu măsuri suplimentare. Produsul nu respectă Regulamentul privind echipamentele individuale de protecţie şi standardul european relevant EN 149”, se menţionează în notificarea transmisă de România în sistemul de alertă rapidă RAPEX.

Un număr de 10.000 de măşti din această categorie au fost oprite de la comercializare, la jumătatea lunii noiembrie, în urma verificărilor realizate în piaţă, potrivit ANPC.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor „îi avertizează pe operatorii economici din domeniu ca, înainte de a introduce la comercializare astfel de produse, să consulte site-urile ANPC şi pe cel al Comisiei Europene pentru a se asigura că acestea nu figurează la capitolul ‘produse interzise comercializării”, subliniază ANPC.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Eduardt Cozminschi, a amintit că aceasta este cea de-a optsprezecea notificare transmisă de România în sistemul european de alertă.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol