Orice timișoarean care întâlnește o pasăre aflată în dificultate știe la cine trebuie să apeleze. Absolventă a Facultăţii de Arte din Timişoara, Silvia Moldovan îşi dedică o bună parte din viaţă salvării păsărilor bolnave. După ce a îndrăgit încă de mică înaripatele, pictorița a învățat să îngrijească păsările, iar anul trecut a pus bazele unui adăpost pe un teren propriu.

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Silvia povestește cum a ajuns să iubească păsările și cu ce se confruntă în încercarea de a consolida adăpostul.

Cum a ajuns să îndrăgească păsările

Încă de mică, Silvia a îngrjit păsări. „Din copilărie am simţit apropierea faţă de păsări. Nici acum nu îmi explic de ce copii de la bloc îmi aduceau mie, eu tot copil fiind, păsările căzute sau prinse de pisici. Poate a fost norocul începătorului, dar reuşeam să pun pe picioare chiar și vrăbii și guguștiuci. Îmi aduc aminte și de un pui de țarcă pe care l-am crescut și chiar resălbăticit, deși nu m-a învățat nimeni că așa trebuie făcut. Îl chemă Moombi și îl duceam chiar și la scoală, atunci când avea vârsta la care trebuia hrănit foarte des. Puiul a făcut chiar și „de servici” la poartă, așa cum se făcea atunci. Copii și profesorii erau încântați de el. Apoi, prin clasa a V-a, într-o tabără la Năvodari, am găsit pe plajă un pescăruș cu aripa ruptă și pentru prima oară, împreună cu profesoara de biologie, am încropit o atelă. Pe pescăruș îl chema Mex și a fost mascota unei reviste improvizate de mine, Colțul vesel. Acestea sunt amintirile pe care le am cu păsări din copilărie și adolescență.”, a dezvăluit doctorița de păsări.

Cum a devenit „doctorița de păsări”

Întrebată cum a învățat lecțiile necesare pentru a deveni doctorița de păsări, Silvia povestește: „Pe la 24 de ani, odată cu facultatea de artă și design, a început și lucrul intensiv cu păsările pe care eu le gaseam deseori mergând spre facultate. Găseam păsări rănite, în special porumbei, mergând spre facultate și fiindcă nu aveam cui să îi duc spre îngrijire, a trebuit eu să mă descurc cu ele. Unele lucruri le-am învățat de la veterinari și din cărți de specialitate, iar altele le-am descoperit instinctiv”.

Cum funcționează adăpostul pentru păsări?

Pentru a putea construi un adăpost pentru păsări, Silvia a trebuit să folosească terenul personal. „De anul trecut, încerc să construiesc un adăpost pe terenul personal. E un spațiu foarte mic, de 634 mp, pe care încerc să îl împart cât mai bine posibil pentru toate categoriile de păsări pe care le am în grijă. Încă fac multe compromisuri, dar de departe este cel mai bun loc în care am stat, până acum, cu păsările.”, povestește doctorița de păsări.

Întrebată cum funcționează adăpostul pentru păsări, Silvia povestește cu ce se ocupă și cu ce se confruntă: „Primesc păsări bolnave care sunt ținute o perioadă de timp izolate, în măsura posibilităților (pe perioada tratamentului și a recuperării). Ceea ce trebuie să știe oamenii care vor să aducă păsări la adăpost este că nu pot avea grijă de orice fel de pasăre. Eu m–am axat pe porumbei, corvide (ciori, stăncuțe, coțofene, gaițe), păsări mici (vrăbii, codroși, grauri, mierle, ciocănitori, presuri, cinteze, sticleți, codobaturi și altele), păsări de curte (predomină cocoșii), și chiar păsări exotice, în special papagali. Apoi colaborez, legat de păsări de baltă și păsări răpitoare, cu Prietenii Berzelor, o organizație care activează în comuna Cristian de lângă Sibiu. Mai trebuie menționate drepnelele, păsări foarte sensibile, care ajung la Inițiativa Drepneaua Neagră în București. Pe lângă păsările bolnave intră și păsări accidentate și pui a căror cuiburi au fost distruse de vreme, răpitori și, din păcate, în unele cazuri, de oameni.”

Pe sprijinul cui se bazează?

Întrebată cum reușește să facă față efortului colosal, Silvia își arată recunoștința pentru ajutorul de orice fel pe care îl primește de la prieteni, donatori sau voluntari. „Cei mai mulți dintre cei care îmi aduc păsări, mă ajută cu întreținerea lor, deși asta nu este o condiție pentru a le primi. Astfel, adăpostul se susține prin păsările nou primite. În perioada verii și a toamnei intră foarte multe, mai ales porumbei, în urma epidemiilor sezoniere, astfel în perioada aceasta reușim să mai avansăm cu lucrul, să plătim o parte din datorii și să ne putem pregăti pentru iarnă. În sezonul rece intră mai puține, prin urmare sprijinul de orice fel se reduce considerabil. Partea bună este însă că reușim să integrăm surplusul de păsări din vară și toamnă care din diferite motive au rămas cu handicap. Prietenii și voluntarii ajută la amenajări, curățenie, și orice aș mai avea nevoie. Foarte important, mai sunt cațiva oameni care știu să se ocupe de porumbeii cu probleme, ceea ce contează enorm, pentru că se ocupa ei de tratament, la mine ajungand apoi doar pentru recuperare.”, mărturisește Silvia.

Exemple din străinătate

Întrebată dacă sunt modele de succes în străinătate, Silvia dă câteva exemple: „Există în străinătate rezervații pentru păsări. Eu sunt însă foarte departe de statutul acesta. Știu că în Paris există un centru pentru porumbeii străzii, iar în Londra, inițiative de genul Pigeon Rescue Team și Crow Rescue Team. Sunt sigură că există multe inițiative personale, cum este și a mea de fapt, deci la scară mult mai mică”.

Soluții pentru o populație sănătoasă de porumbei și un mediu mai curat

Silvia este preocupată în permanență de găsirea soluțiilor atât pentru protejarea păsărilor, cât și pentru un mediu mai curat. „Există un concept foarte interesant si pozitiv, apărut în 1997, în Altstadt, Germania, preluat și de alte țări și anume, porumbarul contraceptiv. Este vorba de construirea unor adăposturi specifice care urmează a fi, ocupate facil, de porumbei. Oamenii, având acces ușor la cuiburile lor și în anumite conditii, le pot înlocui ouăle cu ouă false, din plastic, gips sau ciment, astfel prevenindu-se înmulțirea lor. Aproape peste tot unde s-au realizat proiecte de acest gen, efectivul de porumbei s-a redus considerabil, după 2-3 ani. Monitorizarea constantă a acestor porumbare asigură, pe termen lung, o populatie sănătoasă de porumbei și un mediu mai curat. La un moment dat, prin 2014, când am început și eu să lucrez la un proiect legat de controlul înmulțirii porumbeilor în oraș, Parisul avea deja în jur de 13 porumbare de acest fel, cu intenția de a construi câte unul pentru fiecare district.”, transmite doctorița de păsări.

Un parc pentru păsări, visul Silviei

În martie 2017, Silvia a lansat Asociația Culturală și Ecologică SEPALE. Organizația își propune să înființeze un parc pentru păsări. Întrebată de ce este nevoie pentru realizarea parcului, doctorița de păsări explică: „Pentru parc este nevoie de un teren de aproximativ 5 hectare, cu posibilitatea extinderii, în timp, poate fi pășune și/sau teren agricol. Intenția este crearea unor habitate pentru toate păsările menționate mai devreme. Nu știu cât de repede se va realiza acest lucru, întrucât încă ne regrupăm și ne încărcăm bateriile după toate mutările din acești ultimi 10 ani. Dată fiind dimensiunea redusă a actualei locații, în trei ani cred că oricum va fi cu mult depășită capacitatea locului. Din păcate, întâmpinăm deja dificultăți în acest sens. Prin urmare, cred că anul viitor voi fi deja în căutarea unui nou teren”.

Sursă cover foto: pressalert.ro

---