24 aprilie 2024, 0:35

O plimbare prin vechiul București. Parcul Cișmigiu și spitalul Colțea, în expoziție la ICR Viena

ICR Viena își propune să prezinte publicului austriac de activitatea conaționalilor săi în București pe o perioadă de o sută de ani. Expoziția „Arhitecţi vienezi şi austrieci la București (1830-1930)“ va putea fi vizitată între 27 noiembrie 2019 și 31 ianuarie 2020.

Vernisajul expoziției

Vernisajul expoziției „Arhitecţi vienezi şi austrieci la București (1830-1930)“ va avea loc miercuri, 27 noiembrie 2019, ora 19.00. Expoziția este organizată de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Muzeul Municipiului Bucureşti.

Repere urbane, prezente și azi în București

Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului București, urmează să participe la vernisajul expoziției. „Prezentarea punctează o serie de repere urbane, prezente şi azi în oraşul Bucuresti, cărora li se adaugă vechea clădire a Teatrului Naţional dispărută în anul 1944. (…) Expoziția va oferi imagini istorice şi contemporane cu reperele: Bulevardul Pavel Kisseleff, Palatul Şuţu ‒ Muzeul Municipiului București, spitalul Colțea, parcul Cișmigiu, Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, restaurantul Carul cu Bere, împreună cu istoricul apariției lor.”, transmite istoricul, potrivit ICR.

Sursă cover foto: Vechiul Regat


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol