În ţară, s-a ocupat de fenomenele meteorologice descoperind procedeul de declanşare artificială a ploii şi a realizat un astfel de fenomen pentru prima dată în lume la Bucureşti în anul 1931.
S-a născut în București, la 18 iunie 1882. A absolvit facultatea în 1910, cu o diplomă în fizică şi chimie.
A fost profesoară la Şcoala Centrală de Fete din Capitală.
După Primul Război Mondial, cu sprijinul financiar al Ministerului Ştiinţelor din România, şi-a început studiile pentru doctoratul în fizică şi a plecat în Franţa să lucreze în laboratorul lui Marie Curie.
Cerând un grad superior la facultate, Ștefania Mărăcineanu îi scria regelui Carol al II lea: “Numirea mea s-ar putea face pe aceeași cale excepțională ca și a domnilor recomandați de dl. Perrin, că o recompensă a descoperirii radioactivității artificiale, care este a mea și de al cărui fruct s-a bucurat dna Joliot Curie, recomandată de însuși dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (… ) Domnul Decan al Facultății de Științe și o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu-i nemulțumi pe dl. Perrin și pe soții Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.” De altfel, Frédéric și Irene au și recunoscut acest lucru, într-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal“, citat de itc-cluj.ro.
În anul 1935 a fost victima unei nedreptăţi, prin acordarea Premiul Nobel pentru Chimie soţilor Irene si Frederic Jolliot Curie pentru descoperirea radioactivităţii artificiale, cu toate ca savanta româncă este persoana care a adus primele descoperiri în acest domeniu.
A fost invitată de guvernul francez să-și continue cercetările în domeniul fenomenelor meteorologice, în 1934, în Algeria. Continuând cercetările în domeniul fenomenelor naturii, a stabilit o legatură între cutremure și precipitații.
Asemeni savantei Marie Curie, expunerea la substantele radioactive pe durata experimentelor nu a fost benefică organismului, ea îmbolnăvindu-se de cancer. S-a stins din viaţă la vârsta de 62 de ani, în august 1944.
Culmea, în timp ce i se recunosc meritele chiar și în Franța, Ștefania Mărăcineanu nu figurează nici în ultimul dicționar enciclopedic român, din secolul al XXI-lea, scrie itc-cluj.ro.
• 15 ian 1934 – soţii Irene şi Frederique JoliotCurie anunţă rezultatele obţinute cu ocazia experimentelor pentru demonstrarea fenomenului de radioactivitate artificială;
• 5 iunie 1934 – Irene Curie menţionează într-un articol publicat în “Neues Wiener Journal” numele Ştefaniei Mărăcineanu, cu referire la contribuţia ei în evidenţierea fenomenului;
• 29 noiembrie 1935 – N. Vasilescu-Karpen prezenta în şedinţa Academiei Române comunicarea “Radioactivitatea artificială şi lucrări româneşti în acest domeniu”, pe care o însoţeşte cu proiecţii;
• 10 decembrie 1935 – se atribuie Premiul Nobel soţilor Irene şi Frederique Joliot-Curie pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. Academia Română
• 24 iunie 1936 – Ştefania Mărăcineanu depune un memoriu, solicitând să fie prezentat în şedinţa Academiei de Ştiinţe din România, pentru a fi sprijinită în demersul de a i se recunoaşte contribuţia la descoperirea acestui fenomen;
• 1937 – este primită membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din România.
„Nu contest premiul Nobel soţilor Curie Joliot pentru perfecţionarea ce au adus în această descoperire ca metode de investigaţie, punere în evidenţă a fenomenului şi chiar pentru aporturi noui. Cer însă să mi se recunoască rolul ce am avut în această descoperire. Am fost prima care am îndrăsnit să anunţ acest fenomen în 1924, când părea o nebunie.”
“Aceiaş metodă a întrebuinţat şi D-na Joliot Curie la începutul cercetărilor D-sale. … Singura deosebire consista în faptul că D-sa aşeza foiţa metalică peste poloniu, iar eu depuneam polonium pe foiţa metalică.”
“D-na Pierre Curie nu mi-a permis a da această explicaţie în teza de doctorat şi mi-a spus: vom continua lucrarea şi va figura şi numele d-tale. Am făcut totuşi rezerve în teza de doctorat…” “Imediat după obţinerea gradului de Doctor am publicat pe propria mea  răspundere la Academia Română.”