2 mai 2024, 10:49

O româncă i-a învins pe italieni la ei acasă cu o rețetă de paste

I-a bătut pe italieni la ei acasă cu o rețetă de paste. Chef Dorina Burlacu este prima româncă recompensată cu “Medalia de aur pentru carieră”.

Născută în Bacău, stabilită în Italia de peste 30 de ani, Chef Dorina Burlacu a participat la competiția culinară cu rețeta „Grădina fermecată”, dedicată pastelor.

Reteta câștigătoare: medalioane de paste umplute cu ricotta, șuncă fiartă, sparanghel și Parmigiano Reggiano, relatează Radio România Actualități.

„Sunt pur și simplu un bucătar cu o mare curiozitate față de gastronomia științifică și căruia nu îi este frică de chimia din bucătărie! În ultimii 30 de ani am învățat secretele culturii gastronomice italiene, prin studii și muncă asiduă. Fac și testez rețete toată ziua. Am inteles ca 40% din boli pot fi combătute cu ajutorul unei alimentații sănătoase. Iată de ce, timp de ani de zile, m-am concentrat pe crearea de rețete cu indice glicemic scăzut, cu un aport corect de sare, grăsimi și zaharuri. Nu numai atât: cred că materiile prime au o importanță fundamentală, le aleg personal de multe ori, din grădina mea de la Civago, în munții Appennini”, a declarat ea.

Dorina Burlacu s-a întors recent de la Barcelona, unde a participat, alături de oameni de știință și bucătari cu stele Michelin din întreaga lume, la Cooking & Science World Congress.

Congresul, organizat de Universitatea din Barcelona, a dat naștere unei mișcări care reunește peste 1300 de experți în diverse discipline, inclusiv chimie, fizică, știința alimentației, care provin din 30 de țări și are ca scop îmbunătățirea calității vieții oamenilor, printr-o alimentație corectă, care pleacă de la analiza și cunoașterea profundă a ceea ce mâncăm.

În cadrul Congresului, Chef Dorina Burlacu a primit o altă Diplomă importantă, care poartă semnătura a doi dintre cei mai importanți exponenți din lumea gastronomiei științifice: prof. Pere Castells, chimist, expert în Bucătărie și Știință la Universitatea din Barcelona și Davide Cassi, profesor de Fizica materiei la Universitatea din Parma. Este unica bucătăreasă românca participantă și premiată la Congres.

“Viitorul alimentației este strâns legat de colaborarea cu știința”, explică Chef Dorina Burlacu. Congresul de la Barcelona este considerat de mulți experți drept cel mai important eveniment din lume dedicat raportului dintre Știință și alimentație.

”Ne-am întâlnit, 27 de delegații din întreaga lume, formate din oameni de știință, profesori universitari, bucătari, patiseri și oameni de afaceri pentru un schimb de idei cu scopul de a îmbunătăți abordarea noastră față de alimentație! De la ținuturile Amazonului până la New York, de la Copenhaga la Istanbul până la Galapagos sau până la indigenii din întreaga lume: au fost prezentate diverse rapoarte despre nutriție la nivel global!

Firul comun este să ne menținem, prin alimentație, bunăstarea noastră fizică și psihică în armonie cu mediul înconjurător, cu Planeta, dar și cu tradițiile noastre”, a spus aceasta.

Avea 23 de ani când a plecat în Reggio Emilia, unde s-a specializat în arta culinară, participând la numeroase cursuri – unele susținute de bucătari celebri, între care Gualtiero Marchesi, considerat fondatorul gastronomiei moderne din peninsulă. A urmat și cursurile școlii numite Accademia di Nutrizione Culinaria, o instituție din Bologna care promovează alimentația sănătoasă.

Dorina Burlacu a pornit de la zero și, după zeci de ani de muncă și de studii, a reușit să-i cucerească pe italieni cu diverse rețete preparate pe baza unor ingrediente cu indice glicemic scăzut, relatează radioromaniacultural.ro.

A reinventat, de pildă, plăcinta Erbazzone, o rețetă clasică din Reggio Emilia, care, acum, poate fi savurată și de persoanele cu diabet și a creat rețete de paste proaspete (tortellini, ravioli, tortelli), care respectă standardele recomandate de Ministerul Sănătății din Italia.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol