25 aprilie 2024, 14:14

O șoferiță cu dizabilități atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu handicap în trafic

Persoanele cu dizabilități din România se confruntă cu diverse probleme, când vine vorba de circulație. De la trotuarele defectuoase, bordurile înalte, rampele de abrupte ca niște pârtii de sky sau indiferența celor din trafic față de șoferi, toate aceste probleme au devenit un fel de rutină, atât pentru cei care le întâmpină, cât și pentru cei care primesc zilnic sesizări pentru a le rezvolva. Cu toate acestea, nimic nu se întâmplă. Nimic îmbucurător, ci totul se agravează.

O șoferiță cu dizabilități din orașul Focșani a ținut să își spună sus și tare problemele într-o scrisoare deschisă către toți participanții la trafic, cărora le amintește că persoanele cu dizabilități se lovesc de nepăsarea şoferilor care aleg să-şi parcheze maşina pe locurile speciale destinate celor cu probleme, asta pe lângă toate problemele enumerate mai sus.

„Nu prea ne vedeţi pe stradă, prin marketuri, prin muzee sau săli de spectacole şi de multe ori vă întrebaţi de ce avem nevoie de locuri de parcare şi alte facilităţi dacă oricum stăm în casă. Ştim că cei mai mulţi nu aveţi timp să realizaţi că ocupându-ne locurile de parcare, nu doar ne încălcaţi drepturile conferite de lege ci ne şi îngreunaţi  viata!”, arată femeia în scrisoare, potrivit Adevărul.

Motivul care a determinat-o pe femeie să atragă atenția asupra acestui aspect este acela că de fiecare dată când merge la cumpărături, vede că toate locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilităţi erau ocupate ce şoferi ce nu aveau dreptul să parcheze acolo.

„În timp ce traversam parcarea, ne-am întâlnit şi cu Ghiţă, unul dintre membrii grupului DizAbil.eu – Vrancea ce, de asemenea, fusese nevoit să-şi lase maşina la mare distanţă de intrarea în supermaket. Aşa că două persoane cu dizabilităţi locomotorii se chinuiau să parcurgă poate peste 100 de metri până în faţa marketului, în timp ce locurile de parcare ce le erau destinate erau ocupate de persoane valide Poate că azi multe alte persoane cu dizabilităţi au fost în aceeaşi situaţie în Focşani, în ţară… Şi nu doar azi.

Trăim vremuri  stresante. Întreaga  viaţă a devenit o cursă contracronometru. La serviciu/şcoală, acasă, la cumpărături, la medic, să plătim facturi. Timpul parcă s-a comprimat şi nu vrea să mai cuprindă tot ce avem de făcut într-o zi. Copleşiţi de griji, nu mai avem răbdare şi disponibilitate sufletească să observăm oamenii din jurul nostru şi problemele lor.

În goana noastră nebună nu mai avem răgaz să realizăm că prin acţiunile noastre putem leza alte persoane, necunoscute chiar, şi drepturile lor”, mai spune femeia, potrivit Adevărul.

Citește întreaga scrisoare aici. 

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol