2 decembrie 2021, 3:26

O străbunică originară din România, încoronată la un concurs de frumusețe în Israel

La un concurs de frumusețe care are loc anual în Israel a fost încoronată „Miss Holocaust Survivor” (Miss Supraviețuitoare a Holocaustului).

Pe podium au defilat zece concurente – cu vârste cuprinse între 79 şi 90 de ani – în onoarea femeilor care au îndurat ororile genocidului nazist.

Câştigătoarea concursului, Salina Steinfeld, în vârstă de 86 de ani, s-a născut în România, unde a supravieţuit ororilor naziste înainte de a se muta în Israel în 1948.

O altă concurentă, Kuka Palmon, care a supravieţuit pogromului în ţara sa natală, tot România, a declarat că: „După ce am trecut prin Holocaust, nu am visat niciodată ca aş putea ajunge unde mă aflu, cu o familie mare – doi copii, patru nepoţi şi doi strănepoţi. Totuşi, iată-mă, la această vârstă înaintată, 87 de ani. Este un lucru divin, de nedescris„, a adăugat ea, conform agerpres.ro.

Dana Papo, a cărei bunică, Rivka, a concurat marţi, a susţinut că toate concurentele „merită ca întreaga lume să vadă câtă frumuseţe se află în aceste femei care au trecut printr-o asemenea oroare”.

Unele voci critice susţin că acest eveniment ar afecta  celor 6 milioane de evrei ucişi de nazişti.

sursa foto: apnews.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.