18 aprilie 2024, 16:13

O tânără din România câștigă 50 000 de euro lunar din Youtube

O româncă a devenit un adevărat fenomen mondial după ce a început să posteze pe YouTube clipuri în care sparge baloane pline cu lipici sau se bucură de fenomenul „slime”. Canalul de YouTube al sucevencei este urmărit de peste 5,4 milioane de useri.

Clipurile sale, devenite virale, sunt urmărite de sute de milioane de oameni de pe întreaga planetă, după cum demonstrează statisticile videoclipurilor încărcate pe canalul său de YouTube.

Dacă la început, realizarea acestora a fost o joacă şi motiv de distracţie, în scurt timp, treaba a devenit extrem de serioasă, pentru că datorită popularităţii de care se bucură, Izabela Stress câştigă o avere, lunar, din reclamele care apar pe canalul său de  YouTube.

Sursa ViralVideos.gr

Vlogging-ul a devenit o meserie în sine, iar Izabela Stress produce clipuri video destinate relaxării, în care sparge baloane pline cu lipici sau modelează „slime-ul”, o pastă care se poate prepara acasă din lipici şi detergent de vase. Videoclipurile pe care le postează au peste 1,6 miliarde de vizualizări, conturile sucevencei fiind alimentate lunar cu mii de euro.

Canalul de Youtube al sucevencei este urmărit de peste 5,4 milioane de useri. Potrivit unui site specializat în calcularea câştigurilor canalelor de Youtube, Izabela Stress câştigă, în fiecare lună, între 60.000 şi 980.000 de dolari, în funcţie de utilizatorii care o urmăresc.

Astfel, tânăra suceveancă a transformat pasiunile ei într-o reţetă de succes extraordinară, chiar de are mult de curăţat după experimentele pe care le face cu spargerea baloanelor pline cu fel de fel de lichide şi nu numai.

Sursa www.monitorulsv.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol