CITIRE

Oamenii timpului nostru. Valeriu Stoica despre pri...

Oamenii timpului nostru. Valeriu Stoica despre prietenie, poezie și vin

A făcut posibilă apariția unei antologii de poezie a bunului său prieten Radu R. Șerban, un poet extraordinar și, din păcate, nu atât de cunoscut pe cât merită valoarea poemelor sale. Ediție pe care a îngrijit-o și care a apărut în condiții grafice excelente. A sponsorizat, imediat ce i s-a solicitat, ridicarea unei frumoase troițe la mormântul din cimitirul Bellu al marelui scriitor Constantin Țoiu, căruia i-a fost bun prieten. Mare profesor, cu un cult al prieteniei, pasionat de vinuri bune și de poezie asemenea, avocat de prestigiu, podgorean profesionist, scriitor sensibil și cărturar redutabil, un mecena al culturii. Un gânditor care are mare încredere în tineri și îi îmbrățișează mereu în gândurile sale, indiferent că îi sunt studenți sau nu. A fost și un redutabil om politic și strateg, în descendența, din ce în ce mai rară, a celor pe care a avut bucuria să-i cunoască, de la Corneliu Coposu și Mircea Ionescu-Quintus, la Regele Mihai I. S-a retras din politică deoarece timpul său se schimbase iar catedra și podgoria de la Dobrușa îl așteptau cu noi și frumoase surprize. edițiadedimineață.ro vă introduce într-o cămară a sufletului lui Valeriu Stoica, mai puțin “răscolită”, poate!

 

Valeriu Stoica printre dosare. Dialoguri despre prietenie și vin

“Sunt interesat de mărci doar la vinuri!”

Pe profesorul Valeriu Stoica nu-l interesează marca de ceas sau de mașină pe care le are. “Acum, la mână, văd că este un Cartier. Dovadă că nu sunt interesat de ceasuri este că m-am uitat să văd ce marcă este, pentru că mie îmi face soția cadou ceasurile. Când vede că nu mai merge bine unul, îmi face un ceas cadou! Mi-aduc aminte că am avut de la soția mea primul ceas cadou, de nuntă! – vedeți că și soția face soțului cadou de nuntă, nu numai invers! – un ceas Doxa. Se întâmpla în anul 1981. Iată, așadar, sunt 38 de ani de atunci! Ceasul acela l-aș fi avut și azi dacă nu mi l-ar fi furat, nu știu cine și unde! Am rămas fără el și atunci soția mi-a mai făcut cadou un ceas! Și tot așa, în decursul timpului am primit vreo cinci-șase ceasuri cadou de la soția mea, știu doar că primul a fost Doxa. Nu sunt interesat de mărci nici la mașini, nici la ceasuri, nici la haine, sunt interesat de mărci doar la vinuri!”

Iubitorul de poezie cu ultimul volum al lui Radu R. Șerban

Iubitorul de poezie cu ultimul volum al lui Radu R. Șerban

„Viața, darul neprețuit pe care Dumnezeu ni l-a dat!”

Nu prea a trecut timpul peste fostul ministru al Justiției. Aceeași vivacitate, plus aceeași glăsuire puțin rapidă, pe alocuri, semn al ascendenței sale oltenești. Spune că se simte încă tânăr, probabil datorită auditoriului tânăr – studenții săi de la Drept, și, eventual, a câte unui pahar de vin bun, băut cu măsură, evident! “Bineînțeles, tinerețea o am în mine mereu, cum să nu! Sau, cum se spune, ne naștem bătrâni și murim tineri! Când ajungem la o anumită vârstă, ne întrebăm tot timpul cine suntem, că nu ne recunoaștem, asta e o poveste și a lui George Călinescu. Se uita la fotografiile lui și se întreba: cine este personajul acesta?! Peste mine, timpul a trecut uneori prea repede, alteori prea încet, întotdeauna cu bucurii, cu împliniri, cu tristețe, cu eșecuri. Dar eu am de multă vreme, de la Boris Pasternak, un îndemn care spune așa: <<Tu însuți nu deosebi înfrângerile de victorii!>> Eram adolescent când am citit versul… Știți că Boris Pasternak a fost tradus în România de Marin Sorescu. Una din cele mai frumoase traduceri din poezia străină, o reușită extraordinară este această traducere făcută de Marin Sorescu din Boris Pasternak! Trebuie să fi un mare poet ca să traduci un mare poet, altfel trădezi spiritul poetic! Și Marin Sorescu, fiind poet adevărat, a tradus din Pasternak, recreind poezia lui. O adevărată traducere din scriitorii mari nu este un simplu efort lingvistic, este un efort de creație și trebuie să înțelegi foarte bine universul artistic al scriitorului pe care îl traduci și după aceea să ai tu însuți talentul de a recrea în limba română acel univers artistic! Ei bine, Marin Sorescu a făcut treaba asta cu Boris Pasternak și cred că, dacă vorbim de Timp, acest îndemn poate fi urmat de fiecare dintre noi. Nu înfrângerea, nu victoria în sine sunt importante. Drumul pe care îl parcurgi în viață, cu înfrângeri și cu victorii, toate aceste trepte pe care le urci și le cobori în viață, au frumusețea lor inegalabilă! Pentru că Dumnezeu ne-a dat un dar de neprețuit, care este viața noastră!”

„Cred în Dumnezeu!”

“Cred în Dumnezeu! Am avut și aici urcușuri și coborâșuri pe drumul credinței în Dumnezeu dar acum, de 30 de ani, mi-am regăsit credința în Dumnezeu și sunt credincios, în felul meu. Nu sunt un foarte bun practicant dar am dialogul pe care fiecare  credincios trebuie să-l aibă cu Dumnezeu. Dacă ești credincios, dacă crezi în Dumnezeu, cum să-ți fie frică de viața veșnică? A, să-ți fie frică că nu ajungi acolo! Să-ți fie frică de Judecata de Apoi! Da, de asta îmi este frică, nu de moarte, cât de judecata de Apoi! Dar această frică este bună! Și m-aș bucura dacă toți oamenii ar avea frică de Judecata de Apoi, pentru că starea de veghe morală nu este posibilă fără această temere! Nu vorbesc de frica viscerală, nu vorbesc de frica distrugătoare, de frica atât de mare încât descompune, nu, vorbesc de frica de Judecata de Apoi, care este o frică prin care te înalți! Această frică are puterea să construiască, te construiește moral și îți dă forță morală!”

„În copilărie, Timpul e magic!”

“Vedeți, este foarte ciudat că uneori în mod simultan ți se pare că timpul trece și foarte greu și foarte repede. Fără îndoială că timpul a trecut cel mai repede în copilărie pentru mine! În schimb, pentru părinții mei timpul treceea foarte greu în acea perioadă!  Era o perioadă foarte dificilă, perioada 1953-1961, cred că a fost perioda ce mai grea pentru români și mai ales pentru cei care erau sub reflectorul regimului și mai ales sub reflectorul securității. Părinții mei erau chiaburi, astăzi s-ar spune fermieri. Cum părinții mei făceau parte din această categorie, considerantă infamantă atunci, a chiaburilor, au avut mult de suferit. Mi-aduc aminte din copilărie, că de multe ori au fost mult zile în care mâncam mămăligă cu poșircă – poșirca este din prune, nici oțet, nici compot, era ceva între oțet și compot. Ei bine, pentru mine timpul trecea foarte repede, pentru că toate aceste dificultăți care făceau ca timpul să treacă foarte greu pentru părinții mei, eu nu le percepeam! În copilărie timpul e magic! Și ai această dimensiune, de fapt, atemporală, nu simți trecerea timpului în copilărie!”

Născut oltean, din “triunghiul Bermudelor”

„M-am născut și am copilărit într-o zonă care este acum la confluența a trei județe – Argeș, Olt și Teleorman, în comuna Tufeni, este în județul Olt azi. Dar eu spun că acolo este <<triunghiul Bermudelor!>> Din multe motive. În primul rând, pentru că a fost o perioadă foarte grea în copilăria mea și era o performanță să poți să trăiești acolo în acele vremuri! După aceea, pentru că oamenii sunt foarte atipici în zona aia.  Pe de o parte, sunt oameni foarte inteligenți, oameni cu o acuitate a înțelegerii vieții, care probabil se acumulează în generații, vreme de sute de ani. Și pe de altă parte, oameni destul de înceți la minte Acest contrast e uneori atât de frapant, încât te întrebi dacă oamenii trăiesc în aceeași comunitate! Un soi de zonă  nebună! Nebunia există mai ales la adolescenți și la cei tineri! Dar eu când eram la adolescență și la tinerețe nu mai eram acolo! Poveștile sunt însă nenumărate. Și ele se întind de-a lungul a câteva secole – povești de dragoste, povești de răzbunare, povești de prietenie, toate astea, uneori, dau și un pic de nebunie!”

„Primul vin l-am gustat la botez!”

L-am întrebat de unde îi vine pasiunea pentru vița de vie, pentru vinul de calitate. „De fapt, vinul, poezia și prietenia sunt cam același lucru în biografia mea. Fiind creștin, evident că am început să beau vin de la Botez, ca fiecare dintre creștinii care se botează! Cred că mi-a plăcut! Pentru că după aceea am regăsit gustul vinului, mai târziu, este adevărat, iar de la un anumit moment vinul s-a asociat cu prietenia și cu poezia. Mai mult ne închipuiam cum e vinul decât beam vinul în adolescență, pentru că nu erau vinuri bune, din păcate, pe vremea aceea, sau dacă erau bune nu le găseai ușor, nu erau pentru toți. Vinurile bune se găseau numai pentru nomenclatură, dar în poezie găseai vinuri foarte bune! Și începând de la Horațiu și continuând după aceea cu Francois Villon,  cu Ronsard, apoi cu Baudlaire și cu toți simboliștii și ajungând până în zilele noastre, mai toți marii poeți, într-un fel sau altul, au sentimentul vinului, emoția vinului, în poezia lor. Și fără îndoială că nu putem să omitem, mai ales, cea mai frumoasă poezie a vinului din literatura română, scrisă, evident, de Mihai Eminescu, „Umbra lui Istrate Dabija Voevod”. Este un poem extraordinar al bucuriei bahice, în variantă românească.”

Vinul este un produs cultural

„Știți, că aici e o vorbă, ca și la cărți. Îmi plac vinurile bune. Vinurile bune sunt din zone geografice diferite, din epoci diferite, iar definiția vinului bun este foarte simplă: vinul bun este vinul care îți place, vinul care te bucură, vinul care îți dă sentimentul că te îmbogățește în timp ce îl bei, vinul care îți produce, ca și o carte bună, o emoție estetică! N-aș fi trăit înainte de implozia sistemului comunist dacă n-aș fi gustat zaibăr! Nu puteai să trăiești în vremea aia fără să bei zaibăr.  Povestea e mai veche, din păcate, nu e de vină numai comunismul. Carol I a încercat s-o tempereze un pic și a și reușit într-o bună măsură, nu în totalitate. Poveste a început cu filoxera. Care a distrus soiurile românești de viță de vie, aproape în toate zonele viticole.  Soluția inițială a fost aceea a cultivării hibrizilor, adică a încrucișării între viţa de vie americană şi viţă de vie europeană, strugurii nu erau chiar aşa de răi ca la viţa de vie americană dar nici atît de buni precum cei produşi de viţele de vie europene. Şi a ieşit un vin care se cheamă zaibăr, în unele părţi, în altele se cheamă puterea ursului, sunt multe denumiri, precum căpşunică. Sunt vinuri care nu ţin decât până la Paşte, sunt destul de acide, dar mulţi dintre cei care le produceau şi le produc sunt foarte mândri! Este mândria începătorului! Sau mândria necunoscătorului! Carol I este cel care a încercat să oprească expansiunea cultivării hibridului în România. El a dat un exemplu foarte bun la Segarcea, unde a cultivat viţă de vie altoită. Diferenţa dintre viţa altoită şi hibrid este că altoita nu mai este o încrucişare. Ca la orice altoire, ai rădăcina care este de un anumit soi şi altoiul care este un alt soi, butaşul american este rezistent la filoxeră dar strugurele este al viţei de vie europene, depinde de ce soi de viţă de vie. Și în marile podgorii de la noi, ca urmare a acestei măsuri înţelepte a regelui Carol I, s-a cultivat numai viţă de vie altoită. În schimb, în gospodăriile ţărăneşti a continuat să se cultive hibrid. Când am ajuns să intrăm în UE a fost o negociere dură, pentru că iniţial ni s-a impus să distrugem toate aceste plantaţii de hibrizi… Ar fi fost o revoluţie în România, pentru că ţăranul român dacă n-are bucata lui de vie se poate supăra foarte tare! În alte părţi a fost câte o revoltă mare din cauza viţei de vie, pe diferite momente şi diferite împrejurări! Și atunci s-a ajuns la soluţia aceasta de compromis: nu s-au desfiinţat plantaţiile de hibrizi dar s-a interzis să se mai facă plantaţii noi de hibrizi. Sper să fie respectată. În orice caz, asta pune o amprentă destul de păguboasă asupra culturii consumatorului de vinuri din România. Pentru că mai bine de jumătate de consumul de vin din România este, practic, consum de vin produs din hibrizi. Asta înseamnă că nu se poate extinde în zona consumului vinul bun, iar în cealaltă jumătate a pieţei de vin, se consumă încă foarte mult vin prost şi uneori te întrebi dacă este vin făcut din struguri! E nevoie de o cultură a vinului care, repet, este şi un produs cultural, să se lărgească, să fie diseminată şi încet-încet să înţeleagă cel care bea un pahar de vin că, spre deosebire de bere sau de alcool, vinul produce o emoţie estetică! Trebuie să te bucure, nu este pur şi simplu alcool vinul! Eu nici nu introduc vinul în cadrul băuturilor alcoolice, pentru că deşi are ceva alcool, celelalte calităţi ale lui sunt mult mai importante!”

„Am trăit poezia cu sentimenul libertății!”

„Cum bine ştiţi, de la Alecsandri încoace, tot românul e poet! Am scris în timpul adolescenţei mele, şi un pic în tinereţe, până am terminat studiile universitare, am scris ceva poezie, eram pasionat de poezie, sunt în continuare pasionat de poezie dar nu ca scriitor. Perioada aceea, care a început cred că în 1966 şi a continuat până în 1976, sunt iată, vreo zece ani, perioada aceea a fost una din cele mai frumoase din viaţa mea, şi pentru că atunci poezia ţinea loc de Dumnezeu, emoţia estetică era ca un fel de credinţă religioasă. Am avut norocul să împărtăşesc această pasiune pentru poezie cu un prieten foarte bun, Radu R. Şerban, recent a apărut o antologie , de fapt o ediţie care cuprinde toate poeziile apărute în timpul vieţii. Radu R. Şerban, un poet care mi se pare printre cei mai importanţi poeţi ai sfârşitului de secol XX! Din păcate, el a murit în 1991, foarte tânăr, avea 38 de ani, dar poezia lui este, repet, printre cea mai bună a sfârşitului de secol trecut!  Am publicat când eram copil şi elev  în revistele literare şi în antologii literare pentru cei care mergeau la cenaclul Săgetătorul. Un cenaclu care era pe vremea aceea cunoscut printre elevii de liceu, era condus de Tudor Opriş, un animator cultural, ca să spun aşa. A fost o atmosferă şi o ambianţă foarte plăcută, a fost o perioadă de dezgheţ a comunismului, perioada dintre 1966 şi 1972, perioada de liberalizare a comunismului, o perioadă de deschidere culturală foarte mare, experimentele artistice erau posibile. După aceea totul s-a închis, încet-încet, până s-a ajuns la nebunia din ultimii ani ai comunismului! Repet, aceea a fost perioada cea mai frumoasă din viaţa mea pentru că atunci am trăit poezia, cu sentimentul libertăţii pe care după aceea nu l-am mai regăsit, la aceeaşi înălţime şi la aceeaşi intensitate! Am avut o bună receptare din partea lui Ion Negoiţescu, care a şi scris despre mine câteva rânduri, într-o cronică literară, prin ’70-‘71. De asemenea, am avut o bună apreciere din partea lui Ştefan Augustin Doinaş, în aceeași perioadă. Dar după aceea n-am mai continuat, am fost absorbit de Drept. Treptat, treptat, mai întâi în facultate, a fost aşa, un fel de concurenţă între poezie şi drept, şi după aceea, după finalizarea studiilor juridice, bătălia a fost câştigată definitiv şi am fost câştigat de partea Dreptului.”

“Între drept civil şi viață există o legătură indisolubilă”  

„Au fost doi profesori care mi-au marcat biografia intelectuală, şi care, într-un fel, m-au şi convins să perseverez în acest domeniu, pentru că aşa cum se întâmplă mai întotdeauna cu studenţii când sunt în anul I la studii universitare, au un dubiu, că e ceva nou, e ceva străin. Uneori, e un limbaj pe care trebuie să-l dobândeşti şi care are uneori ascunzişurile unei limbi străine, şi sunt ezitări, sunt îndoieli. Şi aceşti doi profesori m-au ajutat să-mi înving îndoielile. Mai întâi, profesorul de drept roman, Constantin Tomulescu, este profesorul care m-a învăţat ce înseamnă rigoarea, m-a învăţat ce înseamnă profunzimea gândirii juridice în dreptul roman, m-a învăţat ce înseamnă simplitatea. Reputaţia lui de profesor sever era aşa de mare, încât studenţii erau înspăimântaţi la examenul de drept roman. De altfel, şi rezultatele erau de natură să înspăimânte, pentru că în prima sesiune nu treceau mai mult de un sfert dintre studenţi, şi după aceea erau sesiuni repetate, unii ajungeau în anii II, III, IV, și dădeau examenul la drept roman pe care nu-l luaseră! Și atunci şi eu, înspăimântat la rândul meu de această faimă, de această reputaţie de severitate, mi-am făcut un program special: mă trezeam dimineaţa la cinci, de la cinci la şapte învăţam drept roman în fiecare zi, deci timp de un an universitar, două ore în fiecare zi am învăţat drept roman! Şi la examen am avut bucuria să constat că profesorul a mormăit, în stilul lui caracteristic, <<mm, foarte bine, nota 10>>!

Al doilea profesor care m-a convins că drumul Dreptului este drumul meu, a fost  profesorul Constantin Stătescu. De la el am învăţat că între drept civil şi viață există o legătură indisolubilă.  Că cea mai potrivită haină pentru viaţa noastră cotidiană, de la naştere şi până la moarte, este haina dreptului civil. Îi sunt extrem de îndatorat pentru că el m-a şi adus la facultate peste ceva ani, şi lui îi datorez cariera mea didactică. Am învăţat apoi foarte multe lucruri de la alţi profesori, de la profesorul Beleiu, care era un foarte bun civilist, de la profesorul Savelly Zilberstein, care avea o dinamică a argumentației și o sclipire a inteligenței raționamentului juridic extraordinare, am învățat foarte multe de la profesorul Viorel Ciobanu, de la profesorul cu care am avut o relație privilegiată și cu care am în continuare o relație foarte bună, Corneliu Bârsan, de asemenea fostul profesor care a impus prin seriozitate, cum a fost profesorul Francisk Deac, foarte bun civilist…”

„Familia – stâlpul principal al existenței mele!”

“Indiferent de perioadă, indiferent de faptul că într-o perioadă sau alta am acordat mai mult sau mai puțin timp familiei, întotdeauna familia a fost stîlpul principal al existenței mele! Iar dacă este să dau un sfat celor mai tineri, este tocmai acesta: întemeiați-vă familia, pentru că în viață cel mai important sprijin, cel mai important punct de echilibru, cea mai importantă resursă a armoniei este familia! Sunt un pic îngrijorat astăzi, deoarece constat că astăzi familia nu mai are aceași atracție pentru cei tineri! Este și o perioadă în care, din păcate, valorile familiei sunt un pic diluate, tulburate… Eu sper că, încet-încet, oamenii tineri vor înțelege că secretul echilibrului în viață este familia. Profesia este importantă dar profesia urmează după familie!”

“Sunt și tineri care nu vor să-și găsească busola!”

L-am întrebat dacă se mai recunoaște în societatea actuală și, mai ales, în tinerii de astăzi. „Și da și nu! Mă recunosc de multe ori, pentru că în dialogurile cu studenții la facultate, constat că mulți dintre ei au dobândit pasiune pentru Drept, constat că mulți dintre ei, fiind în ultimul an de studii, înțeleg nu numai litera Dreptului cât mai ales spiritul Dreptului. Sunt motive de bucurie! Recent, am sprijinit doi studenți să publice un studiu în Revista de drept privat și am foarte bucuros să constat că, în anul patru fiind ei, au putut să întocmească un studiu atât de riguros, cu o bună stăpânire a limbajului științific! Așadar, mă recunosc în asemenea tineri. Pe de altă parte, sunt și mulți tineri care nu-și găsesc busola sau nu vor să-și găsească busola. Sunt foarte mulți tineri care cred că internetul este suficient pentru a înțelege lumea, sunt foarte mulți tineri care nu mai citesc o carte, sunt foarte mulți tineri care nu știu limba română, toate acestea mă îngrijorează! Mă întreb însă: a fost vreodată altfel?! Oare acum 100 de ani când trei sferturi dintre români erau analfabeți, era mai bine? Se știa mai mult? Uneori cred că dramatizăm, pentru că am avea dorința ca la vârf să fie toată lumea! Or, nu putem fi toți la vîrf când e vorba de cultură. A, putem fi înzestrați de Dumnezeu cu daruri diferite, dar nu putem avea toți darul de a fi la vârful culturii! Grav este altceva: că aceia care nu au darul să fie la vârful culturii nu-și află adevăratul dar sau și-l ignoră, îl neglijează! E și confuzia care s-a făcut încă din timpul comunismului, exista această dorință de a câștiga diplome, a fost un viciu pedagogic fundamental, la foarte multe familii era ideea asta că dacă ai o diplomă și ajungi inginer sau profesor, nu mai muncești! Am auzit multe asemenea expresii: învață carte ca să nu mai muncești!!! Nu: înveți carte ca să muncești mai mult decât cel care muncește fizic!”

Timpul României

“Am crezut în 2007 că România și-a găsit timpul, și am sperat atunci că balansul ăsta istoric, care durează de câteva sute de ani, între Orient și Occident, se va fi încheiat. Am crezut că la 1 ianuarie 2007, după ce îmi formasem o speranță mare, ceva mai devreme, în 2004, când România a devenit membră NATO și după aceea în 2007, când România a devenit membră UE, mi-am format speranța că România și-a găsit Timpul! Constat însă că după 12 ani de la intrarea în UE, sunt încă foarte mulți români care nu și-au găsit timpul! Și asta înseamnă că și pentru România, ca țară, e greu să spui că și-a găsit timpul! Eu am crezut că nu vor mai fi contestări ale drumului pe care mergem încă din 2000, când am început negocierile pentru UE. Sunt îngrijorat pentru că dacă urmăresc liderii de opinie, dacă urmăresc media, există încă un curent care ne duce mai degrabă către Est decât către Vest! Din fericire, acest curent nu este majoritar, dar eu speram că nu există deloc, eu speram că ne-am găsit drumul, că ne-am găsit timpul și Timpul nostru este timpul Uniunii Europene! Eu nu spun că UE e raiul pe pământ, nu spun că e formula ideală de organizare politică, dar este cea mai bună cu putință dintre cele ne-au fost puse la dispoziție vreodată! Trebuie doar să valorificăm această șansă! Și asta depinde nu numai de UE, cum credem de multe ori, asta depinde și de noi! Nu poți doar să ceri, trebuie să și dai! Mai mult decât atât, trebuie să impui respect ca să primești respect! Trebuie să arăți că ești puternic ca să fii luat în seamă! Nu poți să te plângi, să te vaieți tot timpul că ești o victimă a Europei! Până la urmă și Europa, ca orice altă lume în care există competiție, și Europa cere competență, cere perseverență, cere multă muncă și atunci te afli printre victorioși!”

„Rusia nu este o forță economică, dar China este marea putere!”

„Când vorbesc de Est, mă gândesc nu numai la Rusia, mă gândesc și la China, mă gândesc mai departe. Până la urmă, Rusia nu este o forță economică! Dacă vedem care este PIB-ul Rusiei, o să ne mai piară un pic din spaima pe care o avem față de Rusia. E adevărat că Rusia joacă foarte bine atuu-rile pe care le are și creează impresia că e mult mai puternică decât este! Nu, marea putere este China! Și nu spun că trebuie să ne îngrijorăm doar, pentru că asta poate fi și o oportunitate! Și pentru Europa și pentru America. Dar forța economică a Chinei încă nu a ajuns la apogeu, și evident că cine are forța economică, are și forța de a influența oriunde în lume! Iar pentru mine, ca român care a apucat această perioadă, eu zic că optimă, din istoria noastră, când am ajuns într-o zonă a democrației constituționale împărtășite de un întreg continent, pentru mine problema este asta: va putea China să împărtășească aceste valori ale democrației constituționale la un moment dat? Pentru că dacă răspunsul ar fi pozitiv, n-aș fi îngrijorat! Dar nu știu dacă va fi așa!”

„Nu poți să ai cetățeni buni și alegători buni dacă nu ai cultură politică!”

„Am fost și sunt monarhist în sufletul meu! Dar, cum am spus și altădată, nu întotdeauna idealul este posibil! Până la urmă, republica poate fi și ea o formă bună de guvernământ, nu așa de bună ca monarhia constituțională, dacă există cultură politică! Revin la ideea de cultură a vinului: nu poți să ai vin bun și consumator de vin bun dacă nu ai cultura vinului! Nu poți să ai cetățeni buni și alegători buni dacă nu ai cultură politică! Iar monarhia constituțională are un avantaj pentru că, în măsura în care există și cultură politică, păstrează deasupra grupurilor politice un simbol, care încarnează sau ar trebui să încarneze, virtuțile și unitatea națiunii! Dacă vorbim de Regele Mihai, eu sunt bucuros că în calitate de ministru al Justiței am inițiat proiectul de hotărâre de guvern care a anulat hotărârea prin care i se luase cetățenia Regelui! Repet, nu i-am redat cetățenia, am anulat hotărârea prin care i s-a retras cetățenia, ceea ce înseamnă că, în mod retroactiv, Regele Mihai a fost tot timpul cetățean al României! Și mă bucur că mi-am pus semnătura pe acest proiect de hotărâre de guvern care după aceea a și fost aprobat de către Guvern! În plus, în acea perioadă s-au deschis drumurile și în politica externă și în cea internă către Occident. Pentru că, după cum bine știți, între 1990 și 1996 această oscilație între Orient și Occident încă exista, încă nu se formase voința politică puternică de natură să promoveze proprietatea privată, de natură să sprijine privatizarea marilor entități economice, nu se formase voința politică necesară pentru a merge către UE și NATO. Abia în perioada 1996-2000 s-au cristalizat lucrurile și s-au clarificat drumurile! N-am făcut tot ce se putea face, ni se pot reproșa multe, dar două lucruri au fost realizate atunci: am clarificat în politica internă opțiunea economică întemeiată pe economia privată, liberă, de piață, și proprietatea privată, și am clarificat direcția României către Occident.”

Mesaj pentru tineri: ”puneți-vă darurile în valoare”!

L-am rugat pe profesorul Valeriu Stoica, la finalul dialogului noastru, să adreseze un îndemn tinerilor români. „Păi, mă întorc tot la Pasternak, în traducerea lui Marin Sorescu. Fiecăruia îi pot spune: «Fii tu, până la capăt și atât!» Pare simplu, dar e foarte complicat, pentru că asta înseamnă că trebuie să te cunoști pe tine însuți, trebuie să îți descoperi măsura, și trebuie să îți descoperi darul și să ai puterea să pui acest dar în valoare! Ei, asta este foarte greu!”

Foto cover: Revista 22

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.