27 aprilie 2024, 16:33

Oficial: România are cea mai ridicată rată a angajării în agricultură, silvicultură şi pescuit

Aproximativ 4,5% din totalul forţei de muncă din Uniunea Europeană (9,4 milioane de persoane) lucrau în 2020 în sectorul agriculturii, silviculturii şi pescuitului, iar în rândul regiunilor UE (NUTS 3) cea mai ridicată rată a angajării era în două regiuni din România.

Cele două regiuni fiind Vaslui (61,7%) şi Neamţ (51,4%), arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat)

Marea majoritate – 4,2% din totalul forţei de muncă din UE – lucra în agricultură, în 2020, scrie Alba24.

Sectorul agriculturii, silviculturii şi pescuitului continuă să fie o sursă semnificativă de angajare, în special în ţările UE din est şi din sud.

În rândul regiunilor UE (NUTS 3) cea mai ridicată rată a angajării era în judeţele Vaslui (61,7%) şi Neamţ (51,4%) din România, iar 114 regiuni sau peste 16,5% din forţa lor de muncă lucra în agricultură, silvicultură şi pescuit, în special în Bulgaria, Grecia, Polonia, Portugalia şi România.

În schimb, în 137 regiuni sub 0,5% din forţa lor de muncă lucra în agricultură, silvicultură şi pescuit.

În cifre absolute, regiunile cu cea mai ridicată rată a angajării în agricultură, silvicultură şi pescuit erau în România, cu 8 din principalele 10 regiuni.

Regiunea Iaşi din România avea în 2020 cel mai mare număr de angajaţi: 146.200, fiind urmată de alte patru regiuni din România, cu peste 100.000 de angajaţi fiecare.

Pe lângă regiunile din România, doar două zone erau în top 10 în NUTS 3 cu cea mai ridicată rată a angajării în agricultură, silvicultură şi pescuit: Sandomiersko jedrzejowski din Polonia şi Almería în Spania.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol