20 aprilie 2024, 3:35

“Oh, Danny Boy!”  În Irlanda, barurile se vor închide mai devreme

Creșterea numărului de cazuri de COVID face ca barurile şi cluburile de noapte din Irlanda să se închidă (din nou) mai devreme.

Populaţia Irlandei este vaccinată în proporţie de peste 90%, iar în urmă cu două luni guvernul de la Dublin, condus de premierul Micheal Martin, anunţa că intenţionează să renunţe în câteva săptămâni la majoritatea restricţiilor. În 22 octombrie s-a renunţat la interdicţia de circulaţie după orele 23.30, iar angajaţii care lucrau în regim de telemuncă au fost încurajaţi să revină la sedii.

Numai că, între timp, numărul de cazuri a crescut din nou aproape de recordul din ianuarie. Prin urmare, de joi, barurile, cluburile şi restaurantele vor fi obligate să îşi închidă porţile la miezul nopţii. Se va recomanda tuturor angajaţilor să lucreze de la domiciliu, dacă există această posibilitate. Dovada vaccinării, deja necesară în localurile de tipul celor menţionate, va fi necesară şi pentru accesul în cinematografe şi teatre.

Alte măsuri

În acelaşi timp, se va accelera administrarea dozelor de rapel din vaccinurile împotriva coronavirusului.

Oficialii din domeniul sanitar au avertizat că în săptămânile viitoare va creşte presiunea asupra spitalelor. Ei au arătat că eficienţa vaccinurilor scade după câteva luni, acesta fiind un factor-cheie în noua creştere a numărului de cazuri. Concluzia lor a fost că vaccinurile sunt mai puţin eficiente decât se spera.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol