1 mai 2024, 21:14

Omenirea se îndreaptă către o încălzire a climei cu aproape 3 grade Celsius în acest secol

Angajamentele statale actuale privind emisiile de gaze cu efect de seră în scopul limitării încălzirii globale vor duce în continuare omenirea către o încălzire a climei cu aproape 3 grade Celsius în acest secol, potrivit unei analize ONU publicate luni și citate de Reuters.

Raportul anual ”Emissions Gap”, care evaluează promisiunile statelor în vederea combaterii schimbărilor climatice raportate la nevoile reale, a ajuns la concluzia că omenirea se va confrunta cu o încălzire cuprinsă între 2,5 grade Celsius şi 2,9 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, dacă guvernele nu îşi intensifică acţiunile climatice.

La o încălzire de 3 grade Celsius, oamenii de ştiinţă preconizează că omenirea ar putea depăşi mai multe puncte catastrofice fără întoarcere, de la topirea galopantă a calotelor glaciare la uscarea pădurii tropicale amazoniene.

”Potrivit tendinţelor actuale, planeta goneşte către situaţia fără întoarcere a unei creşteri cu 3 grade Celsius”, a spus secretarul general al ONU, Antonio Guterres. ”Decalajul de emisii este mai degrabă un canion de emisii”. Liderii mondiali se vor întâlni în curând în Dubai în cadrul summitului anual ONU privind clima – COP28 – având drept obiectiv menţinerea pragului prevăzut în Acordul de la Paris, şi anume o încălzire a climei globale cu cel mult 1,5 grade Celsius.

Noul raport ONU oferă slabe speranţe în ceea ce priveşte şansele de a atinge acest obiectiv întrucât, potrivit documentului, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui să scadă cu 42% până în 2030 pentru a menţine încălzirea globală cu cel mult 1,5 grade Celsius.

Chiar şi în cel mai optimist scenariu, şansele de a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius sunt de doar 14%, un nou argument care se adaugă dovezilor ştiinţifice din ce în ce mai numeroase care sugerează că ţinta este imposibil de atins, potrivit Agerpres.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol