29 martie 2024, 1:17

OPEC taie orice speranță a UE de la rădăcină: nu va spori producția de petrol

Europa caută disperată alternative la gazul rusesc, bătând la ușa OPEC pentru a cere ajutor. Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a transmis luni Uniunii Europene că actualele şi posibilele viitoare sancţiuni împotriva Rusiei riscă să creeze unul dintre cele mai puternice şocuri ale ofertei de petrol care au existat vreodată, iar înlocuirea petrolului rusesc cu cel din alte surse ar fi imposibilă, semnalând totodată că ţările acestei organizaţii nu îşi vor spori extracţia de petrol, relatează Reuters.

Oficiali ai UE au avut la Viena discuţii cu reprezentanţi ai OPEC, în timp ce blocul comunitar examinează noi sancţiuni împotriva Rusiei care să cuprindă de asemenea sectorul petrolier şi OPEC primeşte din partea ţărilor importatoare apeluri să-şi crească producţia de petrol.

”În urma actualelor şi viitoarelor sancţiuni sau a altor măsuri voluntare, am putea vedea pierderea a peste 7 milioane de barili pe zi din petrolul rusesc şi alte exporturi de combustibili”, a atenţionat secretarul general al OPEC, Mohammad Barkindo, conform unei copii a intervenţiei sale obţinute de Reuters.

”Luând în considerare actuala prognoză a cererii, ar fi aproape imposibil de înlocuit o pierdere de volume de o asemenea magnitudine”, a adăugat reprezentantul OPEC.

Uniunea Europeană a reiterat la întâlnirea cu OPEC cererea ca ţările membre ale acestei organizaţi să examineze dacă îşi pot spori livrările de petrol pentru a tempera creşterea cotaţiilor, a declarat pentru Reuters un oficial din cadrul Comisiei Europene.

Conform acesteia din urmă, OPEC dispune de capacităţi de extracţie nefolosite care i-ar permite să-şi sporească producţia de petrol. Totuşi, secretarul general al OPEC a apreciat că actuala volatilitate crescută a pieţei petrolului este efectul unor ”factori nefundamentali” care scapă controlului OPEC, semnalând astfel că grupul ţărilor exportatoare nu îşi va creşte producţia.

Grupul OPEC+, ce reuneşte ţările Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi zece producători, inclusiv Rusia, a convenit pe 31 martie doar asupra unei creşteri modeste a producţiei, respingând din nou apelurile pentru o sporire mai substanţială a extracţiei pentru a diminua cotaţiile petrolului.

După acest refuz, preşedintele american Joe Biden a decis să elibereze în lunile următoare 180 de milioane de barili de petrol din rezervele strategice ale SUA.

Preţul barilului de petrol Brent a atins 139 de dolari pe 7 martie, un record după criza financiară din 2008. După anunţul preşedintelui Biden despre eliberarea unei cantităţi masive de petrol din rezervele strategice, cotaţiile au scăzut, barilul de petrol Brent fiind luni sub 100 de dolari.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol