30 aprilie 2024, 21:09

Opera din Cluj-Napoca: povești dramatice, iubiri periculoase și evenimente speciale în luna Aprilie!

În luna aprilie îți dăm întâlnire la unele dintre cele mai îndrăgite spectacole de operă, precum și în cadrul unor evenimente speciale!

Miercuri, 3 aprilie, ora 18:30, pătrundem în povestea intrigantă a operei Carmen | G. Bizet!  Personaje complexe, costume viu colorate și pasiune – opera lui Bizet este o poveste intensă despre 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑟𝑒 și 𝑜𝑏𝑠𝑒𝑠𝑖𝑒, 𝑑𝑟𝑎𝑚𝑎̆ și 𝑝𝑟𝑜𝑓𝑢𝑛𝑧𝑖𝑚𝑒. 𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧, simbolul feminității și independenței, este un personaj care ne invită să trăim după propriile reguli. 𝐃𝐨𝐧 𝐉𝐨𝐬𝐞́ reprezintă dovada vie că iubirea poate fi și periculoasă.

O simbioză între muzică, istorie și religie, opera Nabucco | G. Verdi este o adaptare dramatică a evenimentelor și personajelor din Biblie. Captivitatea evreilor, regele Babilonului sau conflictele dintre evrei și babilonieni sunt numai câteva elemente preluate din cărțile 𝑉𝑒𝑐ℎ𝑖𝑢𝑙𝑢𝑖 𝑇𝑒𝑠𝑡𝑎𝑚𝑒𝑛𝑡.

Te așteptăm să urmărești un spectacol de succes, care explorează teme morale și religioase legate de putere, credință și răzbunare vineri, 5 aprilie, ora 18:30!

Dedicăm o întreagă săptămână celei de-a doua ediții a Festivalului Cluj Chamber Music, unde vom celebra muzica de cameră, explorând diversitatea și bogăția acestui gen muzical! Festivalul aduce în atenția publicului clujean un repertoriu divers, interpretat de artiști de prestigiu ai Operei Naționale Române Cluj-Napoca, precum și de invitați speciali din domeniu. Desfășurat într-o atmosferă distinsă, festivalul se întinde pe parcursul a șase zile, în perioada 8-13 aprilie, oferind o serie de recitaluri ce vor captiva și emoționa publicul.

În 20 și 21 aprilie te invităm la Premiera cu două reprezentații a capodoperei pucciniene Tosca, într-o viziune regizorală nouă și o distribuție artistică de excepție! Fii alături de noi și descoperă tragica poveste a frumoasei Tosca, al cărei destin o va plasa în fața unor alegeri imposibile!

Încheiem luna aprilie cu Gala Competiției Vocale Verum Solitus, o seară deosebită în care cei 10 artiști lirici selectați pentru finala acestei competiții își vor încânta publicul cu performanțe remarcabile. De asemenea, vei avea oportunitatea de a-ți alege preferatul și de a-l susține printr-un vot online, în timp real, pentru obținerea Premiului Publicului!


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol