CITIRE

Opt ani fără Amy Winehouse. Povestea unei vieți du...

Opt ani fără Amy Winehouse. Povestea unei vieți duse la extrem

Astăzi se împlinesc opt ani de la moartea uneia dintre cele mai cunoscute cântărețe de jazz din lume, Amy Winehouse. Artista s-a stins din viață 23 iulie 2011, la doar 27 de ani, lăsând un gol imens în inimile fanilor din întreaga lume.

Amy Winehouse s-a născut pe 14 septembrie 1983, într-o famile în care jazzul era rege. A fost fiica unui șofer de taxi și a unei farmaciste din Londra, părinții fiind și cei care i-au insuflat pasiunea pentru muzică, notează imdb.com.

La doar zece ani, Amy a făcut primii pași în lumea muzicii, alături de cea mai bună prietenă a sa, iar la 13 ani a primit prima chitară din partea familiei și a început să cânte soul. A urmat cursurile facultății de arte londoneze “Brit School for Performing Arts and Technology”, o şcoală selectivă specializată în formarea profesională în artele spectacolului, școală pe care a absolvit-o și aAdele, cele două fiind de altfel și colege.

Sursă Foto: huffpost.com

Albumul de debut, “Franck” (2003), a lăsat britanicii fără cuvinte, fiind îndrăgostiți de farmecul vocii sale, dar și de atitudinea ei nonconformistă. Mai mult, se pare că folosirea jargonului cockney – un tip de accent britanic, asociat de cele mai multe ori clasei muncitoare – i-a adus acesteia o notă aparte de originalitate.

Cu toate acestea, odată ce cariera sa devenea din ce în ce mai promițătoare și comportamentul lui Amy devenea din ce în ce mai necontrolat, iar abuzul de alcool era din ce în ce mai vizibil. Din acest motiv, managerii au rugat-o să urmeze o cură de dezintoxicare, în anul 2006, în urma căreia a reușit să scape de adicție.

În urma traumelor pe care le-a suferit în clinica de dezintoxicare, artista a scris celebrul single “Rehab”, care avea să devină un hit la nivel mondial. Acesta a fost cântecul principal al albumului de succes “Back to Black”, un amestec de jazz, soul, rock şi pop clasic, produs în 2006, potrivit radioromaniacultural.ro.

De-a lungul anilor, Amy s-a mai confruntat și cu depresia, a avut numeroase încercări de auto-mutilare, tulburări de alimentaţie şi dependenţă de droguri şi alcool. Abia în anul 2008, după o perioadă lungă de reabilitare, aceasta a reușit să scape de sub influența substanțelor interzise, iar singura sa motivație a fost muzica.

Tot în 2008, Amy Winehouse a câștigat cinci premii Grammy în aceeaşi noapte, fiind și prima femeie britanică ce a reușit o astfel de performanță. Mai mult, Amy a câștigat și “Best New Artist and Record of the Year” pentru “Rehab”, potrivit potrivit site-ului imdb.com.

După acest succes, Amy a dispărut din nou de pe scenă, iar ăn vara lui 2011 aceasta a încercat să se facă din nou auzită și s-a înscris în mai multe festivaluri europene, la care nu a mai participat, deoarece pe 23 iulie 2011vedeta pop a fost găsită moartă, în apartamentul său din Londra. Rezultatele autopsiei au artătat faptul că Amy pierduse lupta cu alcoolul, alăturându-se astfel celorlalte stele ale muzicii ale căror decese au fost provocate de substanțe interzise.

Sursă Foto: cbsnews.com

Pentru a trage un semnal de alarmă, la aniversarea a 28 de ani de la naşterea artistei, familia ei a înfiinţat Fundaţia Amy Winehouse, pentru a ajuta tinerii în lupta împotriva consumului de droguri şi alcool, potrivit radioromaniacultural.ro.

În urma decesului, vânzările albumelor au exoplodat, iar Back to Black”, a reintrat în topuri după aproape cinci ani de la lansare. Mai mult, se pare că ablumul care a fost lansat postum s-a vândut în 70.000 de exemplare în primele 24 de ore de la lansare. “Lioness: Hidden Treasures” cuprindea 12 piese, unele inedite, dar şi noi versiuni ale unor cântece mai vechi.

Pe data de 14 septembrie 2013, zi în care artista ar fi împlinit 30 de ani, , Amy Winehouse a primit o stea pe noul “Music Walk of Fame”, realizat la Londra, în cartierul Camden, celebru pentru numeroasele concerte care au loc acolo.

În 2015, a fost lansat un film documentar despre viaţa artistei, intitulat ”Amy”, distins cu premiile Oscar, BAFTA şi MTV Movie, la categoria dedicată celui mai bun documentar, precum şi cu premiu Grammy pentru cel mai bun film muzical, potrivit radioromaniacultural.ro.

Sursă Foto: nme.com


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.