4 mai 2024, 5:12

Opt copii ucraineni localizați de Europol că au fost duși cu forța în Rusia

Anchetatori internaţionali au descoperit locaţiile a opt copii ucraineni care ar fi fost duşi cu forţa în Rusia, a anunţat poliţia olandeză.

Operaţiunea coordonată de la sediul central al Europol din Haga a implicat 60 de anchetatori din 23 de ţări.

„Sperăm că aceşti copii se vor putea întoarce acasă repede”, a spus Vincent Cillessen, din echipa de criminalistică internaţională din cadrul poliţiei olandeze.

Informaţia a fost predată autorităţilor ucrainene, a adăugat poliţia.

Locaţiile copiilor au fost descoperite folosind instrumente online şi recunoaşterea facială. Experţi din Regatul Unit, Australia şi SUA au luat de asemenea parte la operaţiune.

De la începutul războiului, în urmă cu aproape doi ani, mii de copii din Ucraina au fost răpiţi de ruşi, notează dpa.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a Naţiunilor Unite a lansat deja o investigaţie şi a emis mandate de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al comisarului rus pentru drepturile copiilor, Maria Lvova-Belova.

Sursă Agerpres


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol