8 august 2020, 18:32

Orașul în care au funcționat primul spital și prima farmacie de pe teritoriul actual al României

Primul spital de pe actualul teritoriu al României a fost atestat documentar la 24 iunie 1292. Un act cu caracter contractual, acesta menţionează faptul că s-a efectuat un transfer, în administrarea unei „case” (domus) cu toate „per­ti­nenţele” ei, de la comuni­tatea locală laică sibiană la cea spirituală a călugărilor din Ordinul Sfântului Spirit („fratribus cruciferis de ordine Sancti Spiritus”) pentru a o deţine cu aceleaşi drepturi.

Fosta mânăstire de pe strada Azilului din Sibiu este locul în care a funcţionat, pe vremuri, primul spital de pe actualul teritoriu al României.

Îngrijirea săracilor

Aici, în acest „domus” aflat pe locul complexului de clădiri format din Azil şi Biserica Azilului de  astăzi, trebuia să fie asigurată găzduirea şi îngrijirea celor săraci, a neputincioşilor, a şchiopilor/ologilor şi a străinilor („et ipsi pauperibus, debilibus, ad­venis at claudis….”), notează tribuna.ro.

La Sibiu a fost înfiinţat, așadar, acum mai bine de şapte secole, primul spital din ţară, în 1292. După două secole, sibienii reuşesc să fie primii din ţară care au o farmacie, în 1494.

Fraţii din Ordinul Sfântului Spirit  se obligau să asigure serviciul divin şi să îi susţină, în special spiritual, pe bolnavii internaţi sau pelerinii găzduiţi aici. Spitalul se sub­ordona, în acelaşi timp, au­torităţilor religioase (Biserica Romano-Catolică) şi celor civice (nunicipalitatea si­biană).

Complex caritabil-religios

Acest prim spital sibian nu era ex­clusiv un loc în care „pacien­ţii” beneficiau de tratament medical şi atât, ca în perioada modernă, ci „seelhaus”, un întreg complex caritabil-religios, în care, prin vinde­carea sufletului (participarea la serviciile divine, rugăciune, post, confesiune a păcatelor) se ajungea și la vindecarea fizică.

În plus, acest „azil” funcţiona şi ca loc de găz­duire pentru cei nevoiaşi sau călătorii aflaţi în trecere prin oraş.
Spitalul-azil se finanţa din resurse proprii sau din do­naţiile membrilor comunităţii sibiene, în special din Fondul Milei.

Alte venituri de care beneficia spitalul erau din Cutia Milei aflată în biserică, din activităţi de cărăuşie (transporturi plătite efectuate de „căruţa spitalului”, părţi din taxa pentru cântarul public, donaţii testamentare, taxe de internare, vânzări ale bu­nu­rilor celor decedaţi, închirieri de case (aflate în proprietatea spitalului), exploatarea în dijmă a pământului şi pă­şunilor (hotarul Şelimbărului şi Cârţa), procente din de­cima (taxa de 10%) datorată de unele sate (Amnaş, An­drochel, Veştem, Poplaca, Mohu, Răvăşel, Cârţa, Căr­piniş, Gârbova) sau venituri din morărit.

După Reformă, ordinele călugăreşti sunt alungate din oraş, spitalul-azil intrând în administrarea exclusivă a comunităţii locale, evident, cu asigurarea asistenţei spiri­tuale.

 

Perioada modernă

În perioada modernă, spitalul de pe actuala stradă a Azilului a fost sprijinit de o fundaţie de caritate. Con­strucţiile se extind pe măsura trecerii timpului, spitalul se dezvoltă, destinaţia sa „me­dicală” fiind continuată până în secolul al XIX-lea.

Sediul primei farmacii din România nu mai există. Ea a fost deschisă în 1494. Sediul s-a aflat în Piaţa Mare, în trecut şi se numea ”farmacia oraşului”. Acum, aici se află turnul Bisericii Romano-Catolice.

Muzeul de Istoria Farmaciei

Turiştii pot vizita acum Muzeul de Istoria Farmaciei din Piaţa Mică din Sibiu, care se află în locul în care a funcţionat, din anul 1600, a treia farmacie ca vechime din Sibiu, „La Ursul Negru”, care fost prima farmacie particulară din oraş, scrie agerpres.ro.

Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu a fost inaugurat în oraşul nostru datorită faptului că prima farmacie din România a funcţionat aici. Ea a fost deschisă în 1494. Sediul s-a aflat în Piaţa Mare, în trecut şi se numea ‘farmacia oraşului’, iar un alt motiv este acela că primul spital din România s-a aflat tot la Sibiu, în 1292, un spital mănăstiresc şi, foarte important pentru tradiţia sibiană, este faptul că noi deţineam, încă din anii 1800, deja şapte farmacii particulare, printre care este şi cea din spatele meu, unde astăzi este găzduit Muzeul de Istoria Farmaciei şi anume farmacia ‘La Ursul Negru’. Această farmacie a funcţionat peste 300 de ani, iar în anul 1949 a fost naţionalizată, ea devenind direct sediul muzeului pe care astăzi îl pot vizita vizitatorii Muzeului Naţional Brukenthal. Muzeul este unul unic pentru ţara noastră, de asemenea şi colecţiile. Suntem singurul muzeu din ţară, de istoria farmaciei, care deţinem şi colecţii homeopate, dar şi alopate şi patrimoniul nostru depăşeşte 6.900 de piese„, a declarat pentru AGERPRES muzeograful Ana-Maria Păpureanu.

Angajat, un sas

Prima farmacie din România era ceea ce numim astăzi „de stat” sau „publică”, având angajat un farmacist sas. După un an de la înfiinţare, sibienii au adus din Germania un diriginte care să le conducă farmacia.

Prima farmacie din România a fost una orăşenească, până în anul 1704, când a trecut în proprietate particulară. Proprietarul farmaciei, medicul Georg Vette, a mutat sediul farmaciei în casa lui, tot din Piaţa Mare, unde se află, în prezent, Casa Albastră din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal. Doctorul a numit această farmacie „Vulturul Negru”, fiind considerată a doua farmacie din istoria Sibiului.

Prima chitanţă datează din anul 1494, cu care farmacistul Johannes primeşte din partea oraşului leafa de 0,50 florini. Pentru conducerea farmaciei, scrie cronicarul Sigerus, a fost adus un farmacist cu numele de Martinus Flaschner (diriginte 1495-1507) din Germania care primea un salariu de 10 fl. de la oraş„, a spus Ana-Maria Păpureanu pentru AGERPRES.

La înfiinţarea primei farmacii din România la Sibiu au contribuit o serie de factori: geografici, politici şi economici. Legea oraşului Ofen (Buda) ‘Ofener Stadtrecht 1244-1421’, în capitolul 102, tratează tema farmaciilor, astfel în zonă trebuiau să existe mai multe farmacii deja pe vremea aceea, pentru a fi necesară reglementarea funcţionării lor. Datorită poziţiei geografice a Sibiului şi a contextului politic de la 1494, a fost posibilă înfiinţarea farmaciei în Cetatea Sibiului (…). Modul în care locuitorii Cetăţii Sibiu au reacţionat la apariţia farmaciei a depins de farmaciştii care le-au administrat. Farmaciştii preluau farmacia cu inventar, o conduceau pe cont propriu şi, la sfârşitul activităţii, erau obligaţi să o predea cu tot cu inventar în perfectă ordine oraşului. În acest scop, ei primeau, în 1495, o sumă de 10-20 galbeni din partea oraşului„, a explicat muzeograful.

Situația grea a farmaciștilor

Potrivit sursei citate, la început, situaţia farmaciştilor a fost destul de grea, deoarece nu beneficia oricine de servicii medicale, iar românii locuiau în afara cetăţii.

Până în secolul al XVI-lea, la Sibiu, prepararea medicamentelor şi funcţionarea farmaciei trebuiau să respecte normele impuse de universitatea de la Viena (Austria), unde exista o facultate de medicină, dar era libera alegere a farmacistului care lucra cu medicul oraşului. Farmaciştii din Sibiu lucrau şi săptămâni de zile pentru a putea prepara unele remedii pentru bolnavi. Ca şi acum, şi atunci existau medicamente care erau importate şi nu se puteau produce la noi în ţară, din lipsă de materie primă. Atunci se importau medicamente din Viena (Austria) şi Budapesta (Ungaria).

Închisă din cauza crizei din anii 1500

Prima farmacie din România a fost închisă după 13 ani de la deschidere, din cauza crizei economice din anii 1500. Închiderea farmaciei din cauza crizei, timp de 17 ani, a dus la demisia medicului şef de atunci al oraşului, care a preferat să plece la Budapesta (Ungaria), din cauză că nu avea un farmacist care să-i prepare medicamentele la Sibiu pentru pacienţi.

Tot la Sibiu a apărut, la 1793, și prima carte de medicină ro­mânească scrisă de ocu­listul Ioan Piuariu-Molnar: „Sfătuire către studenţii în chirurgie”. Piuariu-Molnar se şi stabileşte la Sibiu, fiind numit „medic oculist al Ma­relui Principat al Transil­vaniei” şi „protome­dicus” al Ardealului, arată tribuna.ro.

Un detaliu important pentru cei interesați să viziteze muzeul din Sibiu: inaugurat în 1972 pentru public, Muzeul de Istoria Farmaciei din Sibiu se aseamănă cu o farmacie vieneză din secolul XVIII, care încă mai păstrează chiar şi remedii care astăzi nu se mai folosesc, de la ochi de raci, praf de gândaci sau praf de mumie.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Edi

    31 iulie

    Deci, de dragul exactitatii: avem de a face cu prima farmacie – spital din Sibiu înființată în 1292, parte a Regatului Maghiar la acea vreme (pe teritoriul Ungariei prima farmacie atestata dateaza din 1015 la abația din Pecsvarad).
    În Transilvania, primele farmacii au fost înființate în orașele săsești Sibiu, Bistrița, Brașov, iar primii farmaciști erau și ei de origine germană. După ce Maria Theresa a hoărât prin lege că doar un farmacist cu diploma de universiatate poate conduce o farmacie, în principal doar comercianții înstăriți sași și armeni au putut asigura pentru copiii lor să poată studia la universitățile occidentale, apoi mai târziu la Trnava (Solvacia actuală), la Buda și apoi și la Cluj. În Sibiu de exemplu, primul proprietar de farmacie de origine non-germană a fost a fost un armean, Issodutz Teodor în 1795, din Erzsébetváros (actual cartier al Budapestei), iar primul proprietar de farmacie de origine română a fost Banciu Dumitru din Săliște – Sibiu în 1893, ce și-a obținut diploma de farmacist în 1886 la Universitatea din Graz, Austria.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.