23 aprilie 2024, 16:20

Orchestra Națională Simfonică a României, spectacol de excepție peste ocean

Orchestra Națională Simfonică a României a organizat un turneu în Statele Unite ale Americii în Statele Unite ale Americii, îmăreună cu dirijorul româno-american Cristian Măcelaru. Acestora li se va alătura și ca solist cu excepționalul violoncelist Andrei Ioniță, dar și trompetistul de jazz de talie mondială Wynton Marsalis. Până acum au avut deja loc primele trei concerte, cele din statul Florida, respectiv din Miami, Fort Myers și Gainsville.

Sursă Foto: radioromaniacultural.ro

Membrii Orchestrei Naționale Române au primit șansa de a realiza, în premieră, un turneu în SUA, a facilitat  reprezentarea culturii române peste hotare, într-o manieră de excepție. Pentru că, deși suntem înconjurați din păcate astăzi de orgolii tot mai distructive, cel mai adesea datorită incompetenței, o entitate artistică precum Orchestra Națională Simfonică a României vine să ofere un contraexemplu de orgoliu profesional dătător de speranță.

Sursă Foto: radioromaniacultural.ro

Sursă Foto: radioromaniacultural.ro

Într-un scurt interviu acordat înaintea primului concert al acestui turneu dirijorul Cristian Măcelaru declara:

Suntem la începutul unui eveniment cultural istoric pentru România şi pentru noi, artiştii români. Vorbesc despre turneul Orchestrei Naţionale Simfonice a României în America, un proiect din care mi-am dorit foarte mult să fac parte, ca să putem să promovăm nu numai cultura, dar şi artiştii români interpreţi, care depun atât de mult efort zilnic ca să producă ceva foarte frumos şi anume muzica. Desigur, nu suntem singuri în acest turneu. Avem doi solişti extraordinari cu care colaborăm: violoncelistul Andrei Ioniţă care e unul dintre cei mai recunoscuţi şi apreciaţi solişti la ora actuală şi marele trompetist Wynton Marsalis, cu care vom colabora într-un proiect de o semnificaţie şi o importanţă foarte mare în New York. Este vorba de o piesă pe care a compus-o el şi pe care o vom cânta împreună cu el şi cu Jazz at Lincoln Center Orchestra. Tot acest turneu este o culminaţie a ideii că venind împreună, cu toţii, într-un spaţiu cultural, vom putea găsi, de fapt, esenţa care ne uneşte pe noi ca oameni, ca fiinţe care pot să-şi exprime emoţiile, sentimentele, frumuseţea interioară… prin muzică, potrivit radioromaniacultural.ro

Turneul din Statele Unite are în program şapte concerte, următoarele fiind programate pe 11 şi 12 ianuarie la Lincoln Center din New York, unde invitat special va fi marele trompetist Wynton Marsalis și se va încheia în Detroit şi New Jersey pe 13 şi 16 ianuarie.

Sursă Foto: radioromaniacultural.ro

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol