22 septembrie 2022, 16:31

Orchestra Română de Tineret la Festivalul Internațional „Piano Extravaganza” de la Sofia, pe 28 septembrie

Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal va inaugura Festivalul Internațional “Piano Extravaganza” –  ediţia a XII-a de la Sofia cu o gală extraordinară, ce va avea loc pe 28 septembrieora 19.30, în Sala Filarmonicii din Sofia.

Soliştii concertului vor fi violonistul Mincho Minchev şi pianistul Ludmil Angelov, iar programul va cuprinde Sabin Pautza – Dansuri româneşti, W.A. Mozart/Philip Wilby – Concertul pentru vioară, pian şi orchestra în Re major  K. Arh. 56/315f şi Simfonia a VIII-a în Sol major op. 88 de A. Dvorak.

Dirijorul concertului şi mentorul Orchestrei Române de Tineret, Cristian Mandeal, declara cu această ocazie: “Unul dintre rolurile iniţiale ale Orchestrei Române de Tineret a fost acesta de ambasador cultural, iar prezenţa noastră la Sofia într-un an în care România şi Bulgaria aniversează 15 ani de la aderarea la Uniunea Europeană este o nouă dovadă în această direcţie, concertul nostru transformându-se într-un gest de diplomaţie culturală de care suntem mândri.”

Festivalul, organizat de Piano Extravaganza Foundation, a avut loc pentru prima oară în octombrie 2011 şi a apărut ca o încununare a eforturilor pianistului  Ludmil Angelov, fondator şi director artistic al acestuia. Principalul scop al Festivalului Internațional “Piano Extravaganza” a fost punerea în valoare a tezaurului repertorial pianistic prin promovarea unor lucrări de valoare deosebită, prea puţin cunoscute, și lucrări create de compozitori care s-au aflat în umbra celebrităţilor istoriei muzicii clasice.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol