„Aceasta este o strategie militară care vizează dezumanizarea victimelor și terorizarea populației.”

Pramila Patten a semnat pe 13 octombrie, la Paris, un acord de parteneriat cu ONG-ul Biblioteci Fără Frontiere, care creează spații sigure în care supraviețuitorii violenței sexuale au acces la servicii medicale, psihologice, juridice, precum și la activităţi educaţionale şi de formare profesională.

O abordare holistică pe care reprezentantul ONU dorește să o aplice în multe țări, și în primul rând în Ucraina, unde, potrivit Pramilei Patten, au avut loc crime de război atroce.

„Violurile și tot felul de agresiuni sexuale au fost comise de forțele ruse, adesea în mod sistematic, cu brutalitate și cruzime extremă. Investigațiile în cazuri concrete, verificate, demonstrează că aceasta este o strategie militară care vizează dezumanizarea victimelor și terorizarea populației,” spune reprezentantul ONU care adaugă: „diferența este că, pentru prima dată în istorie, sensibilizarea la acest subiect este extremă, există conștientizare internațională, iar asta implică o schimbare totală de perspectivă. În cele din urmă considerăm aceste crime pentru ceea ce sunt: ​​nu daune colaterale, ci o tactică deliberată pe care armata rusă a folosit-o încă de la începutul conflictului”, spune aceasta.

„Violul, o armă biologică, psihologică, cu explozii multiple, are această singularitate de a se aseamăna cu crima perfectă întrucât este cea mai puțin raportată și, prin urmare, cea mai puțin condamnată.”

Deocamdată nu se cunosc cifre exacte privind victimele acestor atrocități, iar oficialul ONU spune că se știe doar vârful aisbergului. De ce este greu de măsurat? „Violul, o armă biologică, psihologică, cu explozii multiple, are această singularitate de a se aseamănă cu crima perfectă întrucât este cea mai puțin raportată și, prin urmare, cea mai puțin condamnată. Ne confruntăm cu tabuuri culturale teribile, cu stigmatizarea, cu frica de represalii. De asemenea, ne confruntăm cu lipsa infrastructurii pentru a face față problemei. Cui se pot adresa victimele într-un conflict în curs, când clădirile sunt demolate, instituțiile judiciare dezorganizate, celulele sanitare haotice sau copleșite? Este extrem de complicat.”

La Kiev, însă, autoritățile se ocupă îndeaproape de investigarea crimelor sexuale. Pramila Patten spune că Procurorul General a rugat-o chiar să trimită experți în propriul birou.

Există două rapoarte internaționale privind violurile armatei ruse, unul realizat de Comisia Internațională de Anchetă Independemntă privind Ucraina, celălalt de Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului.

Prima a analizat evenimentele produse în regiunile Kiev, Cernihiv, Harkov și Sumi vorbind cu peste 150 de victime și martori. „Acesta confirmă folosirea pe scară largă a violului, precizează că vârsta victimelor este cuprinsă între 4 și 82 de ani și că rudele victimelor au fost forțate frecvent, sub amenințarea cu armele, să asiste la crime.”

Rușii violează copii în fața părinților și femei în fața soților. Tăcerea lumii este undă verde pentru viol

„Raportul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului demonstrează folosirea violului împotriva femeilor și copiilor pe locurile ocupate de forțele ruse, precum și împotriva bărbaților în locurile de detenție. El citează câteva exemple deosebit de sordide. În regiunea Kiev, doi soldați ruși au intrat astfel în casa în care locuia un cuplu și fetița lor de 4 ani, au violat-o pe tânăra soție, și au forțat soțul să urmărească scena înainte de a-l bate, a-l tortura, pentru a-l obliga să facă sex cu sotia lui in fata ochilor lor, în timp ce fetița plangea în altă cameră. Mai târziu, cuvintele copilului către mama lui sugerează că ea însăși a suferit abuz sexual,” povestește Pramila Patten.

Aceasta continuă: „La Kiev, am cunoscut-o pe mama unui băiat de 11 ani care fusese violat în fața părinților săi. Ca să nu mai vorbim de acei refugiați ucraineni pe care i-am întâlnit la Varșovia, care s-au întors cu spatele când a apărut expresia violență sexuală, traumatizați și incapabili să vorbească.”

Vorbind de Polonia, reprezentanta ONU reproșează acestei țări că legislația sa restrictivă privind avortul, împiedică femeile rămase însărcinate în urma violurilor, să facă avort.

Pramila Patten a îndemnat „toți liderii comunității internaționale să facă presiuni asupra guvernului polonez pentru a se asigura că femeile refugiate au dreptul la servicii de sănătate reproductivă și la avort. Dar subiectul este atât de tabu în Polonia! Le-am spus autorităților acestei țări: nu vă cer să vă schimbați legile, vă cer să tratați această problemă ca pe o urgență umanitară.” Instituțiile poloneze mută, însă, problema de la una la alta.