21 noiembrie 2022, 23:28

Pacienții preferă să ofere informații sensibile prin aplicații digitale decât prin discuțiile directe cu personalul medical

Conform unui studiu recent publicat în jurnalul JAMA Network Open, pacienții preferă să ofere informații sensibile mai degrabă prin intermediul unei aplicații digitale decât prin discuțiile directe cu personalul medical.
Studiul a utilizat o aplicație denumită mPATH (Mobile Patient Technology for Health), care asistă screeningul pentru cancerul colorectal și care a inclus întrebări suplimentare de screening pentru depresie, violență domestică și riscul de cădere.
Conform autorilor, sistemul de sănătate din Statele Unite solicită personalului medical să pună aceste întrebări pacienților la fiecare vizită.
Aplicația mPATH a putut fi accesată de pacienți pe o tabletă în timpul vizitelor la cabinetele unde primeau asistență medicală primară.
Au fost identificate de cel puțin două ori mai multe persoane care se confruntau cu depresia, violența domestică sau un risc crescut de cădere în rândul pacienților care au utilizat aplicația, în comparație cu cei care au purtat discuții directe cu cadrele medicale.
Așadar, de două ori mai mulți pacienți au fost dispuși să împărtășească informații sensibile prin aplicația digitală, decât prin discuția directă cu personalul medical.
Studii anterioare sugerează percepția unui grad mai mare de intimitate atunci când întrebările de screening sunt completate printr-o tabletă decât prin discuțiile verbale.
De asemenea, este posibil ca rezultatele să fie explicate prin prisma stigmei considerabile atașate subiectelor precum sănătatea mentală sau violența unui partener intim. Astfel de discuții pot genera reacții emoționale în ambii interlocutori, motiv pentru care pentru unele persoane poate fi mai facilă împărtășirea informațiilor printr-un dispozitiv digital.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol