Printre clădirile de reper ale capitalei, Palatul Băncii de Economii (Casa de Economii și Consemnări) are un loc distinct atât pentru arhitectura sa, cât și pentru rolul instituției pe care o găzduiește.

Așa cum s-a întâmplat și cu alte clădiri de referință ale capitalei, palatul a fost ridicat în timpul domniei lui Carol I, la momentul procesului de modernizare pe care România l-a întreprins.

Haideți să aflăm povestea acestui edificiu!

Istoria C.E.C. a început în perioada anterioară domniei lui Alexandru Ioan Cuza, cu un prim statut al „Casei de păstrare și împrumut” elaborat de economistul Costache Bălcescu și publicat în 1845. Modificat după statutul casei de economii din Franța și după cel al Brașovului , înființată în 1835, prevedea „înființarea Casei de economii prin abonament privat voluntar în orașul București”.

Instituția și-a început activitatea în 1865. Între 1877 și 1878, a contribuit la finanțarea Războiului de Independență a României, care a constituit o cantitate semnificativă de resurse necesare participării la conflict. În plus, până la înființarea sistemului bancar, instituția a acordat credite pentru construirea diferitelor proiecte ale administrației publice, cum ar fi școli, spitale sau biserici.

O clădire îmbibată de istorie…

Proiectul pentru Palatul C.E.C., necesar de la extinderea activității băncii, a fost încredințat arhitectului Paul Gottereau, iar arhitectul român Ion Socolescu a fost responsabil de executarea lucrărilor. Gottereau a proiectat, de asemenea, în București Palatul Cotroceni, Biblioteca Centrală Universitară și prima versiune a Palatului Regal, distrusă într-un incendiu în 1926.

La 8 iunie 1897, a fost pusă temelia construcției, în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta a României. Locul ales pentru clădire a fost luat până în 1875 de către mănăstirea și hanul Sf. Ioan cel Mare. Construcțiile au fost ridicate în secolul al XVI-lea și restaurate de Constantin Brâncoveanu la începutul secolului al XVIII-lea.

Simbol arhitectural aparte

Printre elementele arhitecturale ușor de recunoscut ale clădirii se numără cupolele – cele centrale, din sticlă și metal, cele patru care acoperă volumele din colțurile edificiului. În afară de valoarea estetică, ei adaptează construcția în scopul ei ajutând cu acustica specială a sălii unde erau amplasate contoarele, astfel încât conversațiile care au avut loc acolo nu au putut fi auzite de alți oameni.

Piatra masivă din Dobrogea a fost folosită la construcția fațadei, în timp ce marmura din aceeași regiune a fost folosită pentru holul central și scările de sus. Frontiera intrării principale are două sculpturi, reprezentând Dumnezeul comerțului, Mercur și Zeita agriculturii și prosperității, Demeter. Acestea au fost atribuite sculptorului Athanasie Constantinescu.

În interior, palatul este decorat cu picturi de Mihail Simonidi. Unul dintre ele, pictat pe tavanul sălii festive, se intitulează „Fortune dându-i bunurile României după independență”. Titlul se referă la momentul istoric al câștigării independenței, un pas esențial în procesul de unificare a României în 1918.

Sala festivă a găzduit până în anul 1948 portretele regelui Carol I și ale reginei Elisabeta, pictate de Mihail Simonidi, portretele regelui Ferdinand I și ale Reginei Maria, sub a cărei domnie a avut loc Marea Unire din 1918, pictată de Costin Petrescu . După 1948, în timpul regimului comunist, portretele au fost distruse după ce au fost acoperite cu vopsea. Recent au fost recreate de artistul Valentin Tănase.

 

---