Începutul lunii octombrie aduce multe bucurii pasionaților de artă, ce vor putea lua parte la unul dintre cele mai importante festivaluri de artă contemporană, numit Art Encounters. Acesta va avea loc la Arad și Timișoara, orașul din urmă fiind totuși principalul loc de desfășurare al evenimentului.
Timp de cinci săptămâni, până pe 5 noiembrie, se va prezenta în mod extensiv lucrările celor 150 de artiștilor contemporani în cele 13 spații expoziționale. De asemenea, 300 lucrări, zeci de de spectacole artistice, conferințe și dialoguri, petreceri și evenimente în aer liber vor avea loc în cadrul acestui festival dedicat artei, informează Institutul Cultural Român.
Ami Barak și Diana Marincu sunt curatorii bienalei ce și-au propus să inventarieze frânturi din viața de zi cu zi, surprinse în lucrările artiștilor contemporani, dorind să se creeze o punte între lucrările acestora și public.
Muzeul de Artă situat în Palatul Baroc, Bastionul Theresia, Casa Artelor, Galeria Calina, Halele Timco și Jecza Gallery, muzeul de Transport Public Corneliu Miklosi sunt unele dintre locațiile care vor găzdui expozițiile din cadrul Art Encounters.
[Sursă imagine: specialarad.ro]
Comentariile sunt oprite pentru acest articol