20 aprilie 2024, 10:05

Pandemia la zi: 5.300 de cazuri noi, 300 de morți

Au fost raportate 5.293 cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore, dar și pe fondul unui număr foarte mic de teste realizate. În ultima zi au fost raportate 30.452 de teste efectuate în ultima zi, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 17,38%. În urmă cu o zi au fost raportate peste 55.000 de teste – în condițiile în care media zilnică a săptămânilor anterioară depășea 70.000 de teste. Aproape 1.900 de oameni sunt în stare gravă la terapie intensivă.

În intervalul 06.11.2021 (10:00) – 07.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 273 de decese (143 bărbați și 130 femei), din care 10 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre cele 273 de decese:

  • două au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani;
  • 11 la categoria de vârstă 40-49 ani;
  • 25 la categoria de vârstă 50-59 ani;
  • 71 la categoria de vârstă 60-69 ani;
  • 97 la categoria de vârstă 70-79 ani;
  • 67 la categoria de vârstă peste 80 ani.

 

244 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 8 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 21 de pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Din totalul de 273 de pacienți decedați, 248 erau nevaccinați și 25 vaccinați. Cei 25 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 40-49 de ani și peste 80 de ani. 23 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 2 pacienți nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.485. Dintre acestea, 1.868 sunt internate la ATI.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol