19 aprilie 2024, 19:15

UPDATE. Panică la Zagreb. O dronă ucraineană s-a prăbușit în Croația, după ce a survolat Ungaria (VIDEO)

Locuitorii capitalei croate au fost treziți joi noapte de zgomotul unei explozii puternice, ulterior fiind descoperit un crater cu un diametru de câțiva metri și resturi de aeronavă.

Poliția croată desfășoară o anchetă în legătură cu o explozie care a fost auzită în zona rezidențială Jarun din Zagreb, puțin după ora 23.00, joi.

Secțiunea dedicată informațiilor de război a site-ului The Drive afirmă că imaginile apărute public sugerează că a fost vorba de o dronă de recunoaștere Tu-141 „Strizh” (Tu-141 Strih, în limba rusă) care probabil s-a defectat grav și a traversat întreaga Ungarie sau părți din țările vecine și a intrat în Croația venind din Ucraina. Tu-141 este o dronă de mare viteză din epoca sovietică. Rușii au retras acest model din activitate din 1989.

Printre primii care au publicat imagini și informații despre incident se numără și OSINT Defender un cont Twitter de centralizare și verificare a informațiilor publice privind războiul din Ucraina și situația de securitate din Europa de Est.

UPDATE

Drona militară de producţie rusească şi aflată probabil în dotarea armatei ucrainene s-a prăbuşit joi seară într-un parc al capitalei croate Zagreb, după ce survolat România şi Ungaria, a declarat vineri premierul croat Andrej Plenkovic, transmite AFP, preluată de Agerpres.

”Aparatul militar fără pilot care s-a prăbuşit ieri (joi – n.r.) este (…), conform informaţiilor de care dispunem, de producţie rusească. Nu ştim deocamdată dacă aparţine armatei ruse sau ucrainene”, a spus Plenkovic în faţa presei în Franţa, unde participă la summitul UE.

Drona ”a pătruns în Croaţia venind dinspre Ungaria, şi, potrivit premierului (ungar, Viktor) Orban, a intrat în Ungaria venind dinspre România”, a adăugat premierul croat.

Capitala Croaţiei se află la circa 550 de kilometri în linie dreaptă de cea mai apropiată frontieră a Ucrainei, ţară confruntată din 24 februarie cu invazia declanşată de Rusia. Conform Ministerului croat al Apărării, drona a intrat în spaţiul aerian al Croaţiei prin partea de est a ţării, zburând cu o viteză de circa 700 de kilometri pe oră, la o altitudine de circa 1.300 de metri.

”De ce s-a întâmplat acest lucru, dacă este vorba despre o eroare sau o pierdere a controlului, nu o putem spune cu certitudine în acest moment”, a mai afirmat premierul croat.

UPDATE

Ministerul Apărării Naționale a anunțat, vineri după-amiază, că un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), venind dinspre Ucraina a fost reperat în spațiul aerian al României pentru aproape 3 minute, joi noaptea.

Precizările MApN:

Sistemul de supraveghere a spațiului aerian al României a reperat joi, 10 martie, un obiect aerian de dimensiuni reduse, cel mai probabil de tip aeronavă fără pilot (dronă), care a evoluat în spațiul aerian național pentru o perioadă de timp foarte scurtă, sub trei minute.

Aeronava a intrat în spațiul aerian al României, venind dinspre Ucraina, în jurul orei 23.23 și a părăsit spațiul aerian național în jurul orei 23.26, îndreptându-se către Ungaria.

Evoluția acestui obiect aerian pentru un timp foarte scurt în spațiul aerian național, viteza ridicată, înălțimea de zbor redusă, asociate cu relieful accidentat și condițiile meteo de la acel moment, nu au permis utilizarea altor măsuri procedurale pentru identificarea în zbor a acestui obiect aerian.

Cum arată în realitate drona sovietică?


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol