19 aprilie 2024, 0:24

Papa a sărutat un drapel al Ucrainei trimis din Bucea (VIDEO)

Papa Francisc a condamnat miercuri ”masacrul de la Bucea”. El a sărutat un drapel al Ucrainei trimis din orașul unde, după retragerea trupelor ruse, au fost descoperiți oameni legați și împușcați în plină stradă, dar și gropi comune.

„Ultimele vești de pe frontul din Ucraina, în loc să aducă alinare și speranță, au adus noi atrocități, cum ar fi masacrul de la Bucea” a spus Francisc la sfârșitul audienței sale săptămânale, scrie CBS News.

„Opriți acest război! Faceți armele să tacă. Încetați să mai semănați moarte și distrugere”, a afirmat Suveranul Pontif.

Suveranul Pontif a spus că steagul pătat, pe care erau scrise de mână mesaje și simboluri i-a fost adus marți chiar din Bucea.

„(Acest drapel) vine chiar din orașul martir Bucea”, a afirmat el, sărutându-l și ridicându-l pentru ca mulțimea să îl poată vedea. Cele câteva mii de persoane au început să aplaude.

Apoi, a chemat alături de el un grup de copii veniți marți din Ucraina.

„Acești copii au fost siliți să fugă din țara lor și să vină într-un loc sigur. Acesta este rezultatul războiului. Să nu-i uităm, și să nu uităm poporul ucrainean”, a mai afirmat el.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol