Papa Francisc, chiar de ziua sa onomastică, a trimis în România diverse materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, spitalului din Suceava.
După cum se știe, alături de numele Mario, papa Francisc a primit la botez și numele Jorge (Gheorghe), scrie vaticannews.va
„Un semn de apropiere față de bolnavii de Covid-19, dar și de susținere a personalului sanitar din cel mai mare focar al pandemiei de coronavirus din România. Astfel poate fi considerat gestul concret pe care papa Francisc l-a făcut față de bolnavii infectați cu noul coronavirus din Suceava, pentru care a trimis astăzi din Cetatea Vaticanului diverse materiale medicale”, se arată în vaticannews.va.
În ciuda dificultăților de aprovizionare, pontiful a trimis cinci ventilatoare pulmonare – două fiind de ultimă generație -, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare.
„Aceste ventilatoare medicale pornesc acum spre România ca un semn, o îmbrățișare din partea Sfântului Părinte în această situație dificilă pentru lumea întreagă”, a declarat cardinalul Krajewski, responsabilul cu activitatea caritabilă a papei.
Papa Francisc trimite cinci ventilatoare bolnavilor din România: card. Krajewski
De ziua sa onomastică, papa Francisc face un cadou bolnavilor din România: card. Konrad Krajewskihttps://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2020-04/papa-francisc-ventilatoare-bolnavi-covid19-romania.html
Gepostet von Vatican News am Donnerstag, 23. April 2020
sursa foto: fanatik.ro


1 comentariu