27 aprilie 2024, 19:18

Papa Pius al XII-lea a știut de Holocaust încă din 1942 (arhivele Vaticanului)

Papa Pius al XII-lea a știut de Holocaust încă din 1942, potrivit unei scrisori descoperite în arhivele Vaticanului. Noile informații publicate contrazic poziția oficială a Sfântului Scaun de la acea vreme, conform căreia informațiile pe care le avea erau vagi și neverificate.

Scrisoarea, al cărei conținut a fost publicat de Corriere della Sera din Italia, este extrem de importantă. A fost descoperită de un arhivar de la Vatican și făcută publică cu încurajarea oficialilor Sfântului Scaun, relatează Reuters.

Conform celui care a descoperit-o, Giovanni Coco, importanța scrisorii este ”enormă, un caz unic”, deoarece arăta că Vaticanul avea informații că lagărele de muncă erau de fapt lagăre de exterminare.

Noutatea și importanța acestui document derivă dintr-un fapt: Acum avem certitudinea că Biserica Catolică din Germania i-a transmis lui Pius al XII-lea informații exacte și detaliate despre crimele care erau săvârșite împotriva evreilor”, a declarat Giovanni Coco pentru Corriere della Sera. Întrebat dacă scrisoarea arăta că Pius știa, Coco a spus: ”Da, și nu numai de atunci”.

Scrisoarea, datată 14 decembrie 1942, a fost scrisă de părintele Lother Koenig, un iezuit din rezistența anti-nazistă din Germania, și adresată secretarului personal al papei Pius al XII-lea, părintele Robert Leiber, tot german. În scrisoare, Koenig îi spune lui Leiber că unele surse confirmaseră că aproximativ șase mii de polonezi și evrei erau uciși pe zi în ”cuptoarele SS” din lagărul de la Belzec, de lângă Rava-Ruska, care făcea atunci parte din Polonia ocupată de germani și care acum se află în vestul Ucrainei.

Scrisoarea făcea referire la alte două lagăre naziste, Auschwitz și Dachau, și sugera că au existat alte scrisorii între Koenig și Leiber, care fie au dispărut, fie nu au fost încă găsite.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol