29 martie 2024, 17:19

Părinții pot opta doar pentru școala exclusiv online, pentru copiii lor. Iată în ce condiții

Există situații de risc, atât pentru copii, cât și pentru membrii familiilor lor, care pot determina părinții să ia decizia de a opta pentru școala online pentru copiii lor.

În ce condiții

Copiii care suferă de boli cronice sau au în familie persoane din categorii de risc sunt în această categorie, care se încadrează la opțiunea menită a evita riscul infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Părinții trebuie însă să prezinte la școală o adeverință de la medicul de familie pentru acest lucru, a explicat ministrul Educației, Monica Anisie. Ea a precizat la Digi24 că doar în această situație se poate opta pentru școala exclusiv online.

A fost experimentat modelul în perioada examenelor naționale

Părintele trebuie să evalueze starea de sănătate a membrilor de familie și, dacă părintele consideră că este o situație care ar putea să genereze o boală suplimentară pentru membrii familiei, poate opta pentru învățarea online. Am experimentat deja acest lucru în perioada pregătirii pentru examenele naționale”, a spus Anisie.

Este suficient să anunțe școala că are un caz de îmbolnăvire în familie și să prezinte un document în acest sens, pentru că există posibilitatea ca fiecare să aleagă varianta statului acasă, însă Ministerul Sănătății a prevăzut acest lucru, că vor putea desfășura activitățile educaționale în sistem online. Prin urmare, școala trebuie să asigure posibilitatea de a continua învățarea de acasă”, a sps ea.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol