29 martie 2024, 6:41

Parlamentul European a adoptat certificatul Uniunii Europene pentru COVID-19

Parlamentul European a adoptat joi certificatul Uniunii Europene pentru COVID-19, adică o formulă de adeverință de călătorie cu un alt nume decât cel dat de Comisie și care oferă mai multă libertate de mișcare în pandemie decât ar fi dorit statele membre.

Potrivit Legislativului european, pe certificat pot fi trecute numai vaccinurile aprobate de Agenția europeană a Medicamentului sau cele acceptate de Organizația Mondială a Sănătății, deci, deocamdată, nu și vaccinul rusesc sau cel chinezesc.

În plus, Parlamentul dorește aplicarea certificatului în regim temporar, numai pentru douăsprezece luni.

La nivel de intenție, certificatele ar trebui să fie gata de aplicare până în luna iunie, pentru sezonul turistic, și să existe, astfel, standarde comune în materie de călătorii pentru europenii care sunt vaccinați, au teste negative sau au anticorpi după boală.

Legislativul cere și teste COVID gratuite, astfel încât persoanele cu venituri reduse să nu fie discriminate pentru că nu își permit teste mai scumpe, ca cele PCR, relatează Radio România Actualități, citat de RADOR.

În esență, Parlamentul European vrea ca viitorul certificat să aibă o putere reală în materie de liberă circulație, dar să nu condiționeze acest drept, iar statele membre să nu poate impune carantina sau izolarea europenilor cu acest document.

Legislativul are altă opinie decât statele membre și în ce privește tipul vaccinurilor.

Eurodeputații vor ca pe certificate să fie trecute numai vaccinurile aprobate de Organizația Mondială a Sănătății pentru utilizare în regim de urgență sau cele aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului, cu eficiență dovedită. Atât că unele state membre folosesc deja ori au de gând să folosească și vaccinurile chinezesc și rusesc, până acum neaprobate în Uniune.

În negocierile dintre Parlament și Consiliul se anunță a fi, de fapt, pe de o parte, dreptul și obligația instituțiilor Uniunii de asigurat libera circulație versus dreptul statelor membre de a decide la nivel național măsuri de sănătate publică. Negociatorii Legislativului în dosarul certificatelor au avertizat că statele membre nu ar trebui să introducă restricții suplimentare odată ce certificatul este în vigoare și că, în cazul în care Consiliul, adică țările membre, nu acceptă restaurarea libertății de circulație a persoanelor, atunci Parlamentul va bloca inițiativa cu totul.

Sursa foto: Image: 586004900, License: Royalty-free, Restrictions: , Model Release: no

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol