29 noiembrie 2022, 0:31

Parlamentul Republicii Moldova a interzis difuzarea emisiunilor informative rusești

Republica Moldova a revenit la interzicerea retransmiterii emisiunilor din țările care nu au ratificat Convenția Europeană a Televiziunii Transfrontaliere, inclusiv din Rusia, anunță agenția TASS, preluată de Radio România Actualități.
O astfel de decizie a fost cuprinsă într-un pachet de amendamente la legi, care a fost adoptat joi, 2 iunie, de Parlamentul moldovean în lectură finală, a anunţat deputatul din cadrul Partidului Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare, Radu Marian.
„Pentru protejarea spațiului informațional, se introduce interdicția retransmiterii emisiunilor radio-tv informative (de ştiri) și cu conținut analitic, militar și politic. Se face excepție pentru conținutul produs în țările UE, SUA, Canada și alte state care au ratificat Convenția Europeană a Televiziunii Transfrontaliere. În plus, nu sunt vizate de interdicţie filmele și emisiunile de divertisment care nu au conținut militarist”, a scris Radu Marian, pe canalul său Telegram.
De asemenea, a fost introdusă o cotă pentru conținutul în limba rusă. Acum acesta nu poate depăși 20% din volumul total, restul trebuie să fie în limba română, a declarat, la rândul său, deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman.
Opoziţia a criticat aspru acest proiect. Caraman a subliniat că proiectul nu a fost prezentat spre aprobare în forma în care a fost discutat.
Aceasta a atras atenția asupra faptului că amendamentele încalcă drepturile garantate constituțional la libertatea de exprimare publică și accesul la informație. „Acestea contrazic cinci articole din Constituție, două legi și trei acorduri internaționale”, a declarat Caraman.
Totodată este introdus conceptul de „dezinformare” și răspunderea pentru încălcări a fost înăsprită. Serviciile speciale ale Republicii Moldova vor monitoriza transmiterea informațiilor, atribuțiile și competențele acestora urmând să fie extinse.
Agenția Națională pentru Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice și Tehnologia Informației a primit dreptul de a bloca imediat orice conținut care intră sub incidenţa interdicției. Amendamentele urmează să fie semnate de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol