25 aprilie 2024, 19:27

Patriarhul Daniel, în Pastorala de Paști: Să nu ne pierdem nădejdea în fața greutăților!

Credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, afirmă patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în Pastorala de Sfintele Paşti, sărbătoare marcată duminică, 19 aprilie, de credincioşii ortodocşi.

„Aşadar, credinţa în Înviere ne ajută să nu ne pierdem nădejdea în faţa greutăţilor vieţii, ci să cerem mai stăruitor ajutorul lui Hristos Cel răstignit şi înviat, Care, tainic, dar real, cunoaşte viaţa noastră cu toate încercările ei şi ne spune: ‘Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului’ (Matei 28, 20). Credinţa în biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi asupra morţii ne cheamă astăzi să ajutăm mai mult pe toţi oamenii care au nevoie de ajutor spiritual şi material. De aceea, Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2020 ca An al pastoraţiei părinţilor şi copiilor, precum şi An al filantropilor români, pentru a promova atât demnitatea familiei şi valorile autentice ale pedagogiei creştine, cât şi cultura dărniciei sau a generozităţii în viaţa poporului român”, spune patriarhul.

„În contextul pandemiei cu noul coronavirus (COVID 19), când vedem în jurul nostru atât de multe semne ale bolii şi ale morţii fizice, toţi trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu”, subliniază Patriarhul Daniel în Pastorala de Sfintele Paşti 2020.

Patriarhul menţionează categoriile de persoane pentru care trebuie să ne rugăm în mod special în această perioadă.

Binecuvântare

PF Daniel binecuvântează pe toţi clericii (ierarhii, preoţii şi diaconii, pe toţi monahii şi monahiile) şi pe toţi credincioşii mireni care se roagă mult şi ajută spiritual şi material pe cei aflaţi în nevoi, ca şi pe toţi românii din afara graniţelor României, în special pe cei din din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii.

Înaltul ierarh ortodox adresează cuvinte de consolare şi compasiune familiilor celor decedaţi ca urmare a pandemiei actuale.

„Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea! Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, care îndeamnă pe creştinii ce plâng pe cei morţi să nu se întristeze peste măsură, ca oamenii fără de nădejde, ci să se mângâie, având credinţa că Hristos Domnul, Cel ce a biruit moartea, va învia pe cei adormiţi (cf. Corinteni 15, 22), iar cei care au crezut în El vor fi pururea împreună cu Domnul în Împărăţia Sa (cf. 1 Tesaloniceni 4, 13-18)”, spune patriarhul.

Bolnavi, personal medical, familii

„Pentru toate persoanele bolnave, dar şi pentru toţi medicii şi personalul sanitar, pentru toţi voluntarii care ajută pe cei bolnavi şi pe cei izolați, precum şi pentru toţi cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea şi binele poporului român”.

„Să ne rugăm pentru toate familiile şi copiii, tinerii şi bătrânii neajutorați, pentru toţi cei nevoiți să rămână acasă, în izolare, respectând măsurile de siguranță sanitară”, îndeamnă Preafericirea Sa.

În mesajul pastoral, Patriarhul apreciază eforturile depuse de clerici şi voluntari subliniind că de-a lungul istoriei, dar şi în prezent, Biserica Ortodoxă Română contribuie „în mod responsabil și substanțial” la alinarea suferințelor oamenilor, „atât prin lucrarea liturgică, duhovnicească și pastorală, cât și prin lucrarea de asistență socială și filantropică”.

Românii din diaspora

În Pastorala de Paşti 2020, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel se adresează părinteşte şi românilor din diaspora, în special românilor din Italia şi Spania, precum şi din alte părţi ale lumii, care sunt greu încercaţi de criza medicală.

De asemenea, Patriarhul îşi îndreaptă gândurile şi rugăciunile către familiile celor care au plecat din această viaţă din cauza Covid19 şi îndeamnă la pomenirea celor adormiţi.

„Iubirea izvorâtă din rugăciunea pentru cei adormiţi în Domnul este mai tare decât moartea. Pomenirea în rugăciune a celor adormiţi în Domnul este un act de credinţă, de speranţă şi de iubire (cf. Corinteni 15:22; 1 Tesaloniceni 4:13-18)”.

Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paşti, patriarhul urează tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă, adresând salutul pascal ”Hristos a Înviat!”: „Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă!”.

Pastorala poate fi lecturată integral aici.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol