26 aprilie 2024, 17:17

Patru monumente spun povestea adolescenților din Ucraina în cadrul proiectului „Open Museums Open Hearts”

Pe 20 iunie 2022, chiar de Ziua mondială a refugiatului, se lansa proiectul „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, gândit și derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă în parteneriat cu patru muzee din București – Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, Muzeul Municipiului București și Muzeul Național al Literaturii Române.

Proiectul a fost conceput cu scopul de a susține, prin cultură și prin crearea unei rețele de sprijin, nevoile reale ale adolescenților ucraineni, astfel încât să le îmbunătățească viața cotidiană prin învățarea de noi aptitudini.

Sticlă, lemn, metal și lut au fost în această toamnă super puterile a  24 de tineri adolescenți din Ucraina care au participat la proiectul artistic  „Rădăcini și visuri”, etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, derulat de asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă.

Patru instalații artistice

În cadrul acestuia au realizat patru instalații artistice sub forma unor monumente care transmit mesajul speranței într-o lume aflată în stare de pace. Proiectul „Rădăcini și visuri” s-a dorit a fi o oază de creație și de împuternicire a adolescenților prin contribuirea la sentimentul de împărtășire a unei idei pozitive și de apartenență la aceasta.

Cele 4 monumente constituite în jurul conceptului „Rădăcini și visuri” propus de artista Ana Petrovici-Popescu sunt expuse până în luna februarie 2023 în curțile sau în interiorul celor patru muzee partenere – la Muzeul Național al Țăranului Român, pe șoseaua Kiseleff, monumentul ”The Soul of the Mystical Nature”, realizat de tinerii ucraineni alături de artiștii Ana Petrovici-Popescu, Adrian Piorescu și Florin Zhu poartă un mesaj încurajator pentru noi toți: să nu încetăm vreodată să visăm!

Din bucățile amorfe de lut, au fost create un pește-ancoră înconjurat de un șarpe, un fluture îmbinat cu o stea, o balerină-chitară, o maimuță, o conservă cu iubire și un dragon care poate călători în timp.

Al doilea monument, ”The House of Hearts”, realizat din lemn și fier, a fost construit și amplasat în curtea interioară a Palatului Suțu, sub îndrumarea sculptorului Ovidiu Toader. În „Casa Inimilor”, viața continuă să existe în ciuda întorsăturii pe care aceasta a luat-o. Ea reprezintă un copac al dorințelor, dorințe care au nevoie de timp să se îndeplinească și de inimi care să le cuprindă.

Al treilea monument se află la intrarea principală a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi. Împreună cu artista Raluca Băjenaru, adolescenții ucraineni au imaginat o lume aducătoare de lumină în sufletele oamenilor sub forma unor planete ce reprezintă viitorul omului contemporan și al generațiilor viitoare.

Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește monumentul cu pagini transparente și vise la vedere, ”The Diary of the Future ”Dear Ukraine”, realizat sub atenta ghidare a artistei Ioana Stelea.

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 16.00, echipa întregului proiect care a deschis ușile celor patru muzee pentru a ajunge la inimile tinerilor ucraineni se reunește pentru un prim tur al celor patru monumente, tur ce va fi organizat și pentru publicul larg, începând cu luna ianuarie 2022.

300 de adolescenți ucraineni, la programe de educație non-formală și de recreere

Până în prezent, peste 300 de adolescenți ucraineni au participat la programele de educație non-formală și de recreere în cadrul proiectului „Open Museums Open Hearts” în perioada iunie – octombrie.

Dintre activitățile organizate în cadrul celor patru muzee, amintim patru proiecții la Cinema Muzeul Țăranului a două filme ucrainene – „Stop Zemlia”, în regia Katerynei Gornostai, și documentarul „Ivan’s Land”, realizat de Andrii Lysetsky, ambele câștigătoare a numeroase premii internaționale, precum și 17 ateliere de introspecție urbană, de jocuri și animație socio-educativă, ateliere de teatru de umbre și de păpuși, atelier de modelaj în lut, de pictură pe sticlă, atelier de storytelling și ateliere de realizare a hărților, realizate de 9 educatori culturali și artiști români, dar și de origine ucraineană.

De asemenea, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei, alături de Fundația Romanian Angel Appeal, a fost organizată o petrecere la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, la care au participat 43 de copii și tineri ucraineni.

Timp pe patru ore, aceștia au avut ocazia de socializa și de a se simți bine ascultând muzica pe gustul lor, dansând și participând la activități de animație socio-educativă.

În lunile octombrie – noiembrie, tinerii ucraineni au primit provocarea de a fi creatorii unor lumi noi, iar anul viitor vor avea ocazia de a-și transpune ideile în trei expoziții care vor fi realizate împreună cu tineri români.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol