4 mai 2024, 11:32

Paul Georgescu, primul român care a înotat 1,6 km în apă înghețată

Sportivul Paul Georgescu a devenit, sâmbătă, primul român care a înotat fără costum de protecţie 1.600 de metri în apa îngheţată, el terminând cursa desfăşurată într-un bazin exterior din cadrul unui club din Capitală în 22 de minute, 43 de secunde şi 19 sutimi.

„Mi-am dorit foarte mult să fac cursa și să obțin această performanță în România, la mine acasă, deși acest record putea fi omologat oriunde în lume. Mulțumesc în primul rând antrenorului meu, Matei Giurcăneanu, alături de care am pornit la acest drum încă din 2015 și mulțumesc lui Vali Bunea, cel care, prin metoda care poartă numele olandezului Wim Hof, a reușit să mă facă să mă pot concentra înainte de cursă și recupera imediat după, momente extrem de importante pentru o asemenea performanță”, a declarat Paul Georgescu potrivit comunicatedepresa.ro.

Sursa libertatea.ro

Paul s-a calificat la Campionatul Mondial de Înot în Ape Îngheţate (Winter Swimming World Championship, IISA). Cu ocazia acestei competiţii, Comitetul Internaţional Olimpic va decide introducerea acestei discipline în cadrul Jocurilor Olimpice de Iarnă.

„Paul este cel mai bun! El este primul român din istorie care a înotat o milă în apă înghețată! Și cel de-al 253-lea sportiv din lume care a realizat o astfel de performanță! A avut și un timp foarte bun!”, a declarat observatorul cursei, Ger Kennedy, The International Ice Swimming Association (IISA).

O carieră plină de provocări și victorii

Sursa sensotv.ro

Pentru campionul nostru această victorie este doar începutul unui an competițional plin de provocări. În 2019, sportivul de 40 de ani are programate 4 curse extrem de importante: 14-17 martie 2019 – Campionatul Mondial de Ice Swimming, Murmansk, Rusia, 9-21 aprilie 2019 – Molokai Channel, Hawaii, 9 -16 august 2019 – North Channel, 29 august – 5 septembrie 2019 – prima ștafetă românească care va traversa Canalul Mânecii.

Paul Georgescu este cel mai rapid român care a traversat în 2016 Canalul Mânecii fără costum de neopren (cu timpul de 13h 34′) și deținător al titlului „Triple Crown” (English Channel – 54 km, Catalina Channel, SUA – 35 km și Manhattan Island, SUA – 48,5 km), iar visul său cel mare este să încheie până în 2020 proiectul „Ocean’s Seven”, echivalentul „Seven Summits” al alpiniștilor care au reușit să cucerească cele 7 mari vârfuri ale lumii.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol