Oamenii de știință au cercetat câte păsări sunt găzduite de Terra.
Potrivit unei estimări realizate de cercetătorii australieni şi publicată în revista Proceedings of the US National Academy of Sciences, pe Pământ sunt circa 50 de miliarde de păsări, aproape de şase ori mai mult decât numărul oamenilor.
O echipă condusă de William Cornwell de la University of New South Wales (UNSW) din Sydney a lucrat cu date referitoare la 9.700 de specii cunoscute de păsări pe plan global, care, potrivit cercetătorilor, reprezintă 92% dintre toate speciile existente, conform agerpres.ro.
S-au asociat sondaje ştiinţifice ale unor specii individuale care trăiesc în anumite zone de distribuţie cu baza de date ornitologică online eBird.
Concluzia a fost că există relativ puţine specii comune şi multe specii rare.
În topul cu cele mai răspândite specii de păsări din lume se regăsesc vrabia de casă (1,6 miliarde), graurul (1,3 miliarde), pescăruşul cu inel (1,2 miliarde) şi rândunica (1,1 miliarde).
Cel mai puțin răspândită pasăre este kiwi, care nu poate zbura, din Noua Zeelandă (3.000 de exemplare) urmată de păsările aparţinând familiei mesite (154.000), care trăiesc în lăstărişuri, endemice pe teritoriul statului Madagascar.
”Există un număr considerabil de exemplare de păsări în lume – 50 de miliarde -, dar a înţelege pe deplin de ce şi cum fiecare populaţie a ajuns la mărimea actuală va fi primordial pentru studiul viitor al evoluţiei, ecologiei şi conservării”, au susținut cercetătorii.
sursa foto: poeziipentrusufletulmeu.com
Comentariile sunt oprite pentru acest articol