29 martie 2024, 7:18

Pentru prima dată s-au reușit culturi din solul lunar

Oamenii de știință au cultivat pentru prima dată semințe în solul de pe Lună – eșantioane recuperate în timpul misiunilor NASA din 1969 și 1972 – într-o realizare care anunță promisiunea de a folosi plantele pământene pentru a susține avanposturile umane de pe alte lumi, scrie Reuters.

Cercetătorii au declarat  că au plantat semințele unei mici buruieni cu flori, numită Arabidopsis thaliana, în 12 recipiente mici, de mărimea unui degetar, fiecare dintre ele conținând câte un gram de sol lunar ( mai corect numit regolit lunar) și au urmărit cum acestea au încolțit și au crescut.

Regolitul lunar, cu particulele sale ascuțite și lipsa materiei organice, diferă foarte mult de solul terestru, așa că nu se știa dacă semințele vor germina.

„Când am văzut pentru prima dată acea abundență de germeni verzi aruncați peste toate probele, ne-a tăiat răsuflarea”, a declarat profesorul de științe horticole Anna-Lisa Paul, director al Centrului interdisciplinar de cercetare în domeniul biotehnologiei de la Universitatea din Florida și co-lider al studiului publicat în revista Communications Biology.

„Plantele pot crește în regolitul lunar. Această simplă afirmație este uriașă și deschide ușa către explorarea viitoare folosind resursele existente pe Lună și probabil pe Marte”, a declarat Paul.

Toate semințele au germinat

Fiecare sămânță a germinat și nu au existat diferențe exterioare în stadiile timpurii de creștere între cele semănate în regolit – compus în principal din roci de bazalt zdrobite – și semințele semănate din motive comparative în cenușă vulcanică de pe Pământ cu o compoziție minerală și o dimensiune a particulelor similare.

Poate că nu este surprinzător, semințele din regolit s-au dezvoltat mai puțin bine decât plantele de comparație. Acestea au crescut mai încet și, în general, mai mici, au avut rădăcini mai atrofiate și au fost mai predispuse să prezinte trăsături legate de stres, cum ar fi frunze mai mici și o colorare neagră roșiatică profundă, care nu este tipică pentru o creștere sănătoasă. De asemenea, acestea au prezentat o activitate genetică care indică stresul, similară reacțiilor plantelor la sare, metale și oxidare.

„Chiar dacă plantele puteau crește în regolit, ele trebuiau să lucreze din greu din punct de vedere metabolic pentru a face acest lucru”, a spus Paul.

O realizare!

Pentru cercetători, faptul că au crescut a fost remarcabil.,

„A vedea plantele crescând este o realizare în sensul că spune că putem merge pe Lună și ne putem cultiva hrana, ne putem curăța aerul și ne putem recicla apa folosind plantele așa cum le folosim aici pe Pământ. Este, de asemenea, o revelație în sensul că spune că viața terestră nu se limitează la Pământ”, a adăugat co-liderul studiului, Rob Ferl.

Arabidopsis, numită și thale cress, este utilizată pe scară largă în cercetarea științifică, inclusiv în experimentele anterioare pe orbită, datorită ciclului său de viață rapid și a înțelegerii profunde a geneticii sale.

Câteva lingurițe de sol

NASA a pus la dispoziție 12 grame – doar câteva lingurițe – de regolitru colectat în timpul misiunilor Apollo 11, Apollo 12 și Apollo 17. Cercetătorii au plantat trei sau patru semințe într-o duzină de recipiente umezite cu o soluție nutritivă, apoi le-au plasat într-un laborator la aproximativ 73 de grade Fahrenheit (23 de grade C) sub lumini LED care emană o nuanță roz.

Semințele au încolțit în trei zile. După aproximativ o săptămână de creștere, cercetătorii au îndepărtat toate plantele din fiecare recipient, cu excepția uneia. Aceasta a fost lăsată să crească până la vârsta de 20 de zile, iar frunzele sale au fost apoi recoltate pentru a evalua activitatea genelor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol