25 aprilie 2024, 9:09

Peste 3.300 de magazine și terase, verificate de polițiști. Amenzi uriașe pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

În acest weekend, polițiștii au dat amenzi de peste 600.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19.

În acest context, peste 3.300 de magazine și terase și peste 3.100 de mijloace de transport au fost verificate în Capitală de către polițiști.

„În intervalul 30 octombrie – 01 noiembrie a.c., Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, împreună cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București și Poliția Locala a Municipiului București au acționat în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, au fost verificate aproximativ 3310 de obiective reprezentând: piețe agroalimentare, târguri, complexuri comerciale, mari magazine, dar și magazine de cartier, terase. De asemenea au fost efectuate controale în 3160 de mijloace de transport în comun de suprafață, dar și de subteran”, a anunțat Poliția Capitalei.

Sursă foto: presasm.ro


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol