1 mai 2024, 11:32

Peste 70.000 de români, diagnosticaţi cu boala Parkinson

La nivel național, sunt diagnosticate peste 70.000 de cazuri de boala Parkinson, susţin specialiştii.

Potrivit lor, identificarea simptomelor în etapele iniţiale ale instalării şi diagnosticarea afecţiunii înainte ca manifestările să devină foarte vizibile sunt esenţiale pentru un management eficient.

„Aceste patru simptome, prescurtate T.R.A.P: tremor, rigiditate musculară, amplitudine redusă a mişcărilor, postură instabilă, sunt cele mai frecvente manifestări motorii ale bolii Parkinson.

Totuşi, având în vedere complexitatea simptomatologiei şi faptul că o parte din manifestările clinice întâlnite la persoanele cu Parkinson pot fi asociate şi cu alte boli, prezenţa simptomelor descrise nu înseamnă automat prezenţa bolii Parkinson. De aceea, este recomandat ca, în cazul în care sunt observate simptomele prezentate, să ne adresăm cât mai repede unui medic neurolog, care poate oferi o evaluare complexă în vederea stabilirii diagnosticului”, a explicat medicul neurolog Bogdan Ovidiu Popescu, citat Radio România București FM

Deşi este o boală incurabilă, intervenţiile medicilor în vederea controlului simptomelor ajută să se limiteze pe cât posibil impactul asupra calităţii vieţii pentru persoanele cu boala Parkinson.

Afecţiunea este diagnosticată de regulă după 60-65 de ani, mai frecvent în rândul bărbaţilor, care au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să dezvolte boala, faţă de populaţia feminină.

Totuşi, boala se poate instala şi mai devreme de 50 de ani, în aproximativ 10-20% din cazuri.

În România există o reţea de centre medicale specializate în tratarea pacienţilor cu boala Parkinson, prezentă în Bucureşti şi judeţele: Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Suceava și Timiş.

Parkinson este o afecţiune neurologică progresivă, cu cel mai rapid ritm de creştere a numărului de persoane diagnosticate la nivel mondial, dintre bolile care afectează creierul. În prezent, este a doua cea mai întâlnită tulburare neurodegenerativă legată de vârstă (după boala Alzheimer).

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Bolii Parkinson este marcată anual la 11 aprilie, prilej prin care este adus în atenţia publică impactul major pe care această afecţiune neurologică gravă îl are asupra persoanelor suferinde, familiilor şi aparţinătorilor acestora, dar şi la nivelul societăţii în ansamblu.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol