18 iulie 2026, 22:02

Pierderea simțului mirosului ar putea fi un semn precoce al bolii Alzheimer

Alzheimer este o boală neurodegenerativă caracterizată prin acumularea în creier a plăcilor beta-amiloide și a proteinelor Tau, care duc la distrugerea neuronilor. Simptomele includ degradarea memoriei și a funcțiilor cognitive, tulburări de comportament și alte manifestări. De asemenea, simțul mirosului este afectat la pacienții cu Alzheimer.

Cercetătorii au găsit noi semne precoce ale bolii Alzheimer, observând că există modificări ale simțului mirosului chiar înainte să apară deteriorării cognitive evidente.

Deși cercetările anterioare au identificat deficitele olfactive ca un posibil semnal de alarmă precoce al bolii Alzheimer, mecanismele au rămas neclare.

În noua cercetare, oamenii de știință au căutat să descopere fundamentele neuronale ale bolii, analizând scanări realizate cu tomografie cu emisie de pozitroni (PET) și probe de țesut cerebral de la șoareci, precum și de la oameni, transmite sciencealert.com.

Concluziile lor sugerează că răspunsul imun al creierului joacă un rol cheie în pierderea mirosului legată de Alzheimer, aparent distrugând fibrele neuronale de care creierul are nevoie pentru percepția mirosurilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol