29 martie 2024, 12:26

Piloții români au făcut spectacol în aer, la baza militară de la Boboc

Vara este un prilej perfect pentru Forțele Aeriene Române sau pentru diferitele Școli de Aviație să defileze în fața publicului tot mai numeros cu fiecare eveniment. Astfel pe lângă show-urile pe care le fac aparatele de zbor, se readuc la viață orașe, dar și aerodromuri uitate sau necunoscute.

La mijlocul lunii iunie, a avut loc Boboc Air Show – Bobas 2017, eveniment în cadrul căruia am avut ocazia, alături de ceilalți participanți, să intrăm în baza militară la Boboc, județul Buzău. Cu mic, cu mare, jurnaliști, fotografi, preoți, curioși sau militari, au venit în număr foarte numeros, iar cea mai evidentă aglomerație a fost la plecare, moment în care s-a creat o coadă kilometrică pentru a ieși din unitatea militară. Conform paginii de Facebook a evenimentului au fost aproximativ 700 de persoane care au participat și într-adevăr aglomerația de la zona de mâncare sau de la toalete dădea impresia că sunt chiar peste 1000 de persoane. Cu toate acestea vorbim despre un show de-a dreptul reușit.

De la avioane de război pentru cei mari, la distracția de weekend pentru cei mici

În ultima vreme, spre surprinderea pasionaților de aeronave (fie civile, fie militare), show-urile aviatice au început să fie din ce în ce mai dese pe perioada verii, iar de la an la an crește și numărul de persoane care vin la acestea.

Nu a fost niciun eveniment de acest tip la care să nu văd chipuri încântate, zâmbitoare și pline de suspans la fiecare manevră mai periculoasă. Fie că vorbim de adulți sau de copii, reacțiile sunt aceleași. Chiar de pentru ziua copiilor, cu puțin înainte, pe 28 mai la Clinceni a fost dedicat un spectacol celor mici.

Iacării Acrobați au făcut ca întotdeauna un spectacol în care au „mâzgălit” cerul. Grupul, compus din Ioan Postolache, Dan Stefanescu, Dan Conderman, este singura formație de acrobație aeriana din Romania.

Numele formației este inspirat de aeronava cu care zboara, YAK-52 TW, un avion de producție românească. Aceștia poartă pe fuselaje însemnele Forțelor Aeriene Regale Române din perioada 1941-1944, în forma Crucii lui Mihai, și se bucură de suportul Casei Regale a României. Show-urile lor sunt un mix foarte interesant de acrobație aeriană, efecte pirotehnice și muzică, iar piloții execută elemente de înaltă acrobație aeriană, în formație, precum și o gamă de figuri complexe. De remarcat sunt vria în formație sau zborul pe spate grupat, figuri extrem de dificile, prezentate de foarte putine grupuri de acrobație din lume, este relatat pe pagina de Facebook a piloților.

Reîntoarcerea la originile aviației românești. Avionul lui Vlaicu

Un alt punct de atracție a tuturor a fost o replică a avionului lui Aurel Vlaicu. Acesta este vis născut din recunoștință faţă de geniul ingineresc al lui Vlaicu. Câțiva pasionați de aviație, dar mai ales de invenția celui care a creat primul avion românesc, au reconstruit, la Romaero, din banii proprii aeronava Vlaicu II.

Operațiunile militare ne-au ținut cu sufletul la gură

Fiindcă este vorba despre o școală militară, nu au lipsit exercițiile militare de salvare. A fost executat cap coadă un atac tactic cu ajutorul Batalionului 620 Operații Speciale Buzău, în cadrul căruia au evoluat aeronave de tip IAR 99 Şoim, elicoptere de tip IAR 330 Puma SOCAT și IAR 316B Alouette, iar manevrele de apărare au fost executate cu succes de către sistemul antiaerian autopropulsat Gepard.

În lipsa supersonicelor de tipul MiG-21 Lancer sau F-16 Falcon, se poate afirma ca acest exercițiu a fost cel mai reușit și spectaculos din cadrul întregului eveniment. Împușcăturile cu gloanțe oarbe au răsunat la fel de tare ca cele adevărate, iar tunurile au speriat toți spectatorii atunci când au bubuit neașteptat în cadrul exercițiului. Și în acel moment, cu toții am fost captați de „meciul” dat între cele două părți. Uralele de surprindere, mai ales din partea copiilor, s-au auzit în special atunci când unul dintre elicoptere s-a apropiat foarte mult de pământ, permițând astfel militarilor să coboare din acesta pe o funie.

Spectacolul însă nu s-a terminat aici, au urmat parașutiștii din cadrul aceluiași batalion care s-au „aruncat” rând pe rând din aeronava C-130 Hercules, iar unul dintre aceștia a ținut un tricolor imens în timp ce cobora.

Rămâne de văzut dacă subiectul aviației și istoria acesteia din România vor fi mai des dezbătute public, dar cu siguranță publicul este de fiecare dată încântat și nerăbdător în a vedea evoluțiile piloților români.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol