21 martie 2024, 15:27

„Pinocchio” avea cu totul alt sfârșit. Cum se termina în realitate povestea băieţelului de lemn

În 1940, Disney lansa un desen animat în care Geppetto, un tâmplar bătrân şi singur, decide să îşi realizeze propria marionetă asemănătoare cu un copil. Acesta vede o stea şi îşi doreşte ca marioneta să devină un copil adevărat. Deşi scopul filmului Disney era de a învăţa copiii cum ar trebui să se comporte un băiat real, povestea scrisă iniţial de autorul italian Carlo Collodi avea un cu totul alt scop, potrivit thevintagenews.com.

Carlo Collodi, sursa: Wikipedia.org

Prin povestea sa, Collodi dorea să arate cât de greu este să fii părintele unui copil răutăcios. Povestea sa avea la bază opera Emile a filozofului Jean Jacques Rousseau. Autorul considera că băieţii trebuiau să înveţe din consecinţele naturale ale acţiunilor lor. În acelaşi mod, marioneta creată de Geppetto şi adusă la viaţă de puterile magice avea libertatea de a alege şi de a suporta consecinţele. Pinocchio alege să lipsească de la şcoală şi să fugă de acasă imediat ce învaţă să meargă. Atunci când este întrebat de ce a făcut toate aceste lucruri, băiatul începe să mintă.

Aşadar, după ce îşi ucide conştiinţa (pe greierele Jiminy Cricket) şi distruge imaginea creatorului său, un părinte iubitor şi dornic să aibă un copil real, Pinocchio ia alte decizii care pot fi considerate răutăcioase, care într-un final îi aduc moartea. În ultima parte a poveştii lui Collodi, Pinocchio este lăsat să moară spânzurat într-un copac de către oamenii cărora el le-a oferit încredere.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol